Beneficiile expunerii moderate la soare

simeon stalpnicul png

„În casa în care nu intră soarele, intră doctorul“, spune o vorbă înţeleaptă. Lumina înseamnă sănătate, stare de bine. Îţi încarcă bateriile, îţi reglează funcţiile fiziologice, alungă stresul - şi te protejează de efectele îmbătrânirii.

1 Belşug de vitamină D

În urma expunerii la lumina naturală,organismul tău va sintetiza vitamina D,necesară fixării calciului şi fosforului în oase. Şi sistemul tău imunitar are beneficii de pe urma acestei vitamine,la fel şi cel nervos. Specialiştii susţin că doar o jumătate de oră de expunere zilnică la razele blânde ale soarelui de primăvară e suficientă ca să-ţi  „resetezi“ metabolismul,buna dispoziţie şi să ţină deoparte maladiile cardiovasculare.

2 Echilibru biochimic

Lumina dă ritm vieţii. Metabolismul,temperatura corporală,presiunea arterială,secreţiile hormonale – ba chiar şi apetitul pentru hrană şi cel sexual – se bazează pe alternanţa dintre zi şi noapte. Ai remarcat,desigur,că în zilele întunecate de iarnă vitalitatea scade şi câştigă teren somnolenţa,oboseala,nervozitatea. Recapătă-ţi echilibrul odată cu primele raze de soare. Ele sunt în măsură să „acordeze“ armonios mesajele biochimice din organism,ca să fii din nou în formă. Plimbările regulate,în aer liber,sunt o etapă importantă în cura ta de lumină.

3 Relaxare şi bună dispoziţie

Studiile dovedesc că lumina solară relaxează şi alungă stresul – atât la adulţi,cât şi la copii. „Vinovată“ e tot vitamina D,care îmbunătăţeşte asimilarea magneziului. Carenţa de magneziu – curentă la omul modern – duce la iritabilitate,oboseală şi anxietate.

4 Revitalizare şi detoxifiere

Soarele revitalizează. Energia sa acţionează asupra sistemului imunitar şi nervos,stimulează circulaţia sangvină,ceea ce favorizează eliminarea toxinelor şi anduranţa musculară. Razele soarelui au şi un uşor efect antibiotic,contribuind la anihilarea/eliminarea anumitor germeni patogeni.

5 Are efect antiîmbătrânire

Dacă excesul de soare îmbătrâneşte,acelaşi efect îl are şi deficitul,susţin cercetătorii. Pielea ta are nevoie de razele luminoase pentru mai multă strălucire. Sunt cercetători care cred că lumina intervine în sinteza fibrelor de colagen şi de elastină,esenţiale pentru o piele fermă.

6 E un bun remediu antidurere

Suferi de artroză,migrene,dureri musculare? Razele solare îţi aduc uşurare.

7 Tratament pentru psoriazis

Efectele neplăcute ale psoriazisului-  boală genetică necontagioasă – se atenuează prin expunerea la lumina ultravioletă. Curele de soare în anotimpul cald,când ultravioletele sunt de trei ori mai puternice decât vara,sunt recomandate – cu moderaţie,desigur.

Orologiul organismului

Lumina este orologiul organismului,sincronizează ritmul zi-noapte şi activează numeroase funcţii biologice. Starea de bine cotidiană depinde în mare parte de cantitatea şi calitatea razelor luminoase primite. S-a observat că lumina insuficientă duce la iritabilitate,tulburări de somn,lipsă de concentraţie şi de vitalitate. Depresiile sezoniere şi asteniile se pot declanşa din aceeaşi cauză. Deficitul luminos de lungă durată – iarna sau după perioade prelungite de expunere la lumină artificială – creează dezechilibre hormonale complexe,ceea ce antrenează inclusiv tulburări psihice.

Virtuţi binefăcătoare

Lumina,naturală sau artificială,este folosită de ani buni în scopuri terapeutice. Razele ultraviolete sunt benefice în tratamentul psoriazisului,infraroşiile sunt indicate în reumatism,iar lumina albastră tratează icterul la nou-născuţi. De asemenea,expunerea la lumină albă puternică este remediu brevetat împotriva depresiei sezoniere şi a tulburărilor de somn.

Atenţie la excese!

Trebuie să fie o măsură în toate,căci excesul de soare poate duce la efecte contrare. Adică,te lasă fără vlagă,în loc să te revitalizeze. Prin urmare,în zilele călduroase,cura de lumină nu trebuie să dureze mai mult de 10 minute,în prima zi de expunere. Creşte gradual,cu câte 5 minute zilnic,durata de expunere – pentru o perioadă totală de 10 zile. Plimbările în aer liber sunt recomandate:o oră zilnic,înainte de ora 11.00 şi după ora 16.00. Nu uita să te hidratezi şi să aştepţi o oră înainte de a face duş,pentru ca vitamina D să aibă timp să fie asimilată.

INFO:Razele luminoase,percepute de ochi,sunt transmise unei regiuni a creierului numită hipotalamus. Acesta adaptează ritmul somn-veghe la stimulii luminoşi exteriori,prin eliberarea unor hormoni specifici



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg