Brăţările antiţânţari şi dispozitivele cu ultrasunete, toxice şi fără efect

1 74541 original jpg jpeg

Zilele călduroase de vară au adus cu ele şi apariţia insectelor. Oriunde ne am afla în aer liber, ne confruntăm cu ele. Nu doar că sunt nesuferite, dar constituie şi o ameninţare pentru sănătate, mai ales pentru persoanele alergice. Iată care sunt adevăratele metode prin care ne putem feri.

De cele mai multe ori,înţepăturile de insecte sunt doar dureroase şi provoacă senzaţia de mâncărime,dar,uneori,pot fi şi grave. „De exemplu,înţepăturile de albine pot provoca reacţii alergice,muşcăturile de căpuşe pot transmite boala Lyme,iar ţânţarii-virusul meningitei West Nile. Respectarea câtorva reguli de siguranţă în aer liber pe timp de vară,şi nu numai,pot fi de folos pentru a preveni astfel de probleme.

Ce să faci ca să nu le atragi

„Pentru a nu atrage insectele în timp ce ne aflăm în aer liber,este recomandat să purtăm haine deschise la culoare,în culori neutre,cu mâneci lungi şi pantaloni lungi. În cazul în care ieşirea are loc în pădure sau în parcuri mai sălbatice,purtarea unor şosete peste pantaloni cu rolul a împiedica fixarea căpuşelor se poate dovedi utilă,la fel ca şi încălţămintea închisă şi pălăriile cu boruri largi. Nu în ultimul rând,este recomandată folosirea unui produs antiinsecte pe zonele de corp care rămân neacoperite de haine”,recomandă dr. Ana Maria Vlad,medic specialist dermato-venerologie şi colaborator al clinicii Hebra Dermatologie.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg