Când sarea este bună pentru sănătate

1 59308 original jpg jpeg

Cu mii de ani în urmă, sarea avea o valoare atât de mare încât nicio persoană nu îşi permitea să facă risipă. O persoană trebuie să consume aproximativ patru-cinci grame de sare, zilnic.

Egiptenii au utilizat-o prima dată

În urmă cu 5000 de ani,egiptenii au început să utilizeze sarea pentru a conserva alimentele. Şi strămoşii noştri,dacii,au descoperit beneficiile sării în bucătărie,căci o utilizau pentru prepararea brânzeturilor. Cei care au acordat însă o importanţă deosebită sării au fost romanii.

Spuneau despre aceasta că este un “har al pâmântului”. Locuitorii Imperiului Roman au fost cei care au început să folosească sarea la prepararea salatelor.

Poate fi de ajutor în prevenirea AVC

O lipsă de sare în organism creşte riscul apariţiei accidenului vascular cerebral,susţine profesorul John Connell de la Universitatea din Glasgow. Potrivit acestuia,un nivel mic de  de sodiu determină un exces de aldosteron în sânge,un hormon care creşte riscul de infarct şi de AVC.

Ajută la o bună fucţionare a tiroidei

Iodul din sare previne apariţia unei afecţiuni a tiroidei,şi anume guşa endemic,care se manifestă prin mărirea glandei tiroide. Cu ajutorul iodului,glanda tiroidă produce hormoni necesari pentru o bună funcţionare a organismului. De aceea,este indicat consumul de sare iodată.

Scapi de sindromul picioarelor grele

Senzaţia de picioare grele,resimţită de nenumărate femei,poate fi „potolită”  şi cu sare. Într-un lighean cu apă fierbinte,pui un pumn de sare şi 2-3 picături de ulei esenţial de lavandă. Stai timp de 10-15 minute cu picioareleîn acest amestec,după care poţi aplica un gel de aloe vera.

Gargară,împotriva infecţiilor în gât

Gargara cu apă sărată grăbeşte vindecarea persoanelor care suferă de roşu în gât. Nu trebuie decât să pui 2 linguriţe cu sare într-un pahar cu apă,amesteci bine şi apoi faci gargară. Gargara este indicată de 2-3 ori pe zi,până la vindecare.

Mai citeşte şi:

Sarea de mare,medicament natural pentru multe boli

Află ce boli poate ascunde pofta de sare



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg