Ce efecte are folosirea zilnică a telefonului asupra sănătăţii

1 75528 original jpg jpeg

Dacă întrebi astăzi pe cineva care este obiectul la care nu ar renunţa pentru nimic în lume, telefonul ar fi, probabil, pe primul loc. Mulţi dintre noi am devenit dependenţi de telefoane şi tot ce înseamnă tehnologie, dar această nevoie are efecte negative asupra sănătăţii noastre, potrivit experţilor.

Îţi obosesc ochii

Pe lângă calculator şi televizor, mulţi dintre noi petrecem foarte mult timpul în fiecare zi, uitându-ne în ecranul telefonului. Acest lucru duce la obosirea ochilor şi la suprasolicitarea muşchilor oculari. Folosirea excesivă a gadget-urilor provoacă simptome ca ochi roşii sau uscaţi, precum şi dureri de cap. Iar lumina albastră pe care o emit acestea este dăunătoare, deoarece produce sensibilitate. Este recomandat să aplici regula 20/20/20: faci o pauză la fiecare 20 de minute, timp de 20 de secunde şi te uiţi la ceva care este la cel puţin 20 de metri distanţă faţă de tine.

Te doare gâtul

Fie că scrii un mesaj sau te uiţi la o poză, fie dai un scroll să vezi ce mai e nou postat pe reţelele sociale, involuntar te înclini înainte sau ţii capul în poziţii incomode pentru perioade lungi de timp, ceea ce afectează gâtul şi umerii şi apoi apare durerea.

Scade nivelul de oxigen transportat la creier

Pe lângă durerea de gât şi de umăr, posturile incomode pot provoca alte probleme de sănătate, inclusiv scăderea nivelului de oxigen care trebuie să ajungă la creier. Postura incorectă adoptată împiedică capacitatea plămânilor să se extindă, afectând astfel funcţia pulmonară. Inhalarea de mai puţin oxigen suprasolicită inima, care trebuie să trimită mai mult oxigen, care este transportat de sânge în tot corpul, inclusiv la creier.

Afectează calitatea somnului

Folosirea telefonului mobil înainte de culcare poate avea efecte adverse. Privind în telefon, nu numai că menţii creierul activ, ci acest lucru afectează şi nivelul de melatonină (homonul care induce starea de somn), ceea ce înseamnă că somnul îţi este tulburat. Evită să foloseşti seara  telefonul cu cel puţin o oră înainte de a te băga în pat.

Deconectează-te de telefon şi toate reţelele de socializare

Dacă petreci prea mult timp stând cu ochii în telefon, poate că ar fi timpul să iei o pauză. Cum faci asta? Ei bine, atunci când mergi la o cină, la mall sau la serviciu, lasă telefonul în geantă şi uită de el. La început va fi greu, dar în cele din urmă te vei obişnui. Poţi începe să practici meditaţie sau yoga şi, de ce nu, să faci antrenemant fizic sau dans. Există foarte multe modalităţi alternative de a petrece timpul.

Credit foto: www.surepointspy.com



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg