Cel mai complicat volan

1 73873 original jpg jpeg

Volanul face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Aproape că nu îl mai conştientizăm când suntem în maşină. Unele volane sunt simple, altele au câteva butoane, altele au clapete pentru schimbarea vitezelor. Dar cel mai complicat volan din lume este cel dintr-un monopost de Formula 1 sau de anduranţă.

Volanul este cea mai importantă parte dintr-un automobil. Este principala interfaţă dintre şofer (sau pilot) şi maşina propriu-zisă.

Prin intermediul volanului alegem direcţia în care automobilul va merge,aceasta fiind funcţia sa primară.

Dar în vremurile moderne a devenit mai mult de atât,mai ales în lumea sporcel mai complicat volantului cu motor.

În interiorul unui cockpit de monopost din Formula 1 sau într-un prototip de anduranţă spaţiul este limitat.

Nu există loc pentru clasicele comenzi cu care suntem obişnuiţi în maşinile noastre de zi cu zi. Aşa că inginerii au trebuit să fie inventivi,iar tehnologia a evoluat cu o viteză incredibilă.

Dacă ne uităm la volanul pe care îl folosea Ayrton Senna pe monopostul său McLaren de la începutul anilor ’90,vom vedea că avea cel mult două butoane pentru comunicaţia radio.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg