Cele mai bune idei pentru casa ta! Barul din living

1 70689 original jpg jpeg

Ţi-ar plăcea să ai un băruleţ în living? Prietenii ar şti să-l aprecieze! Dar cum să-ţi redecorezi un astfel de colţişor, fără investiţii prea mari?

Scaunele dau tonul!Dacă vrei un bar în toată regula, începe prin a-ţi alege scaunele! Va fi mai uşor apoi să alegi blatul, pentru că scaunele dau tonul.

Îţi alegi modelul preferat, potrivit şi cu spaţiul pe care îl ai, apoi cauţi un blat care să se potrivească!

Preferi varianta clasică de bar? Un perete spart, apoi montat un blat direct pe zid?

Dacă vei opta pentru scaune moderne, metalice, alege un blat din lemn, dar pe nuanţe de gri.

Dacă însă preferi scaunele de lemn masiv, optează pentru un blat în tonuri de maro.

E opţional, adică barul e bar şi fără acest accesoriu, dar îţi va fi mai uşor să ordonezi băuturile şi vei câştiga spaţiu!

Comodele de pe vremea bunicii au revenit în tendinţe. Sunt, ce-i drept, mult mai stilizate şi realizate din materiale mai puţin masive.

Extrem de practice, le poţi folosi cu uşurinţă şi pe post de bar. Ai de ales între comodele cu geam şi cele fără.

Unii spun că, uneori, e mai bine ca băuturile să rămână ascunse.

Dacă vrei să ai la îndemână o sticlă cu băutură pentru prieteni, poţi opta pentru o masă decorativă în interiorul căreia încap doar o sticlă şi două pahare.

Îţi plac obiectele decorative minimaliste? Atunci amenajează-ţi un bar dintr-un simplu corp suspendat ultra-glam. E potrivit mai ales garsonierelor!

Dacă ai adunat acasă mai multe sticle cu vin şi vrei să le depozitezi într-o manieră cât mai inspirată, alege un dulap cu rafturi din lemn.

Vei avea impresia că ai adus în living un colţişor dintr-o cramă. O astfel de idee se potriveşte mai ales locuinţelor decorate în stil etnic modern.

simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png


Recente

clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg