Covorul dă farmec locuinţei

1 51264 original jpg jpeg

Din lână, vâscoză sau din bumbac, ton pe ton sau colorate în contraste stridente, covoarele dau un plus de căldură locuinţei în sezonul rece.

Covorul te îmbie parcă să păşeşti desculţă de la şifonier până la fotoliul preferat.

Iarna,e neapărată nevoie de-un covor,ştii şi tu,simplul fapt că îl vezi îţi dă senzaţia unui confort aparte,ca şi cum căldura ar porni din firele şi din desenele lui.

Firul lung,tendinţa ultimilor ani!De câţiva ani încoace,covoarele cu fir lung au acaparat podelele.

Călduroase,dar mai puţin practice decât celelalte,ele se bat acum pentru supremaţie cu rivalele cu fir scurt,care încep să se întoarcă în tendinţe.

Dacă nu e clar cum trebuie să fie firul,să trecem la culori,pentru că aici nu în­cape îndoială:covoarele uni,cu aspect deschis,din lână,vâscoză,bumbac,cânepă sau chiar din in,cu fire dese,sunt primele alegeri ale decoratorilor.

Nuanţele de gri şi de maro,culorile minerale,dar şi tonurile vii de verde,portocaliu,roz,galben,bleu sunt cele mai în vogă.

Stilul dominant e cel inspirat de anii ’50,în care negrul se îmbină cu o culoare din cele de mai sus,creând motive geometrice.

Altfel,motivele vegetale par să nu se demodeze vreodată!

Covor Royalty,dimensiuni şi preţ la cerere,Mr. Bricolage

8c6b4221e4d9a5b0bef7acbac9c90c55 jpg jpeg

Covor Atlanta,dimensiuni şi preţ la cerere,Mr. Bricolage

9903114f6efe708828b0a57c9d850046 jpg jpeg

Covor,fir scurt,Ikea (195 X 133 cm). Preţ:99,99 lei

98199bea14a3bcd79d89d911d29bdfd9 jpg jpeg

Covor baie Dada (60 x 100 cm),Kika. Preţ:119 lei

59dfa884ecf99d10b7ef997f81b0c269 jpg jpeg

Covor,fir lung,Ikea (200 x 140 cm). Preţ:349 lei

b952dbbc995df2a64a2f77ebfd96808d jpg jpeg

Covor Impression Red (75 x 140 cm),www.atria.ro. Preţ:99,99 lei

401f4db05e1179c4838dd06d5dc04f9a jpg jpeg

Covor din bumbac (70 x 140 cm) www.outletcovoare.ro. Preţ:170 lei

460bdcdea377e411e54c7cbcfd9ddd59 jpg jpeg

Covor Guy Laroche,  Showroom Băneasa

40c3137841ad218945cd6849d3c0a9d5 jpg jpeg


Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg