Cu frunza veşnic verde
„O brad frumos, o brad frumos... “ Nu doar bradul ne înveseleşte cu verdele lui tot anul. Există şi alţi arbori care nu-şi pierd frunza - şi care au, fiecare, o legendă sau o poveste plină de miez. Apropierea Crăciunului ne face să ne gândim şi la alţi pomi care au, la fel ca bradul, frunzele mereu verzi. Nu este vorba doar despre rudele lui apropiate - molidul, tisa, zada, laricea sau pinul –, ci şi despre ienupăr, tuia sau chiparos.
Conifere mari şi mici
Că aceşti copaci au frunze asemănătoare cu acele, care rămân veşnic verzi, şi că fructele lor se numesc conuri ştie toată lumea. Însă doar specialiştii cunosc faptul că ei sunt cu 300 de milioane de ani mai vechi decât foioasele. Încă un detaliu cunoscut doar experţilor: nu toate coniferele sunt reprezentate de arbori. În categoria aceasta intră şi arbuşti cum ar fi tuia sau ienupărul. În natură, coniferele cresc spontan şi sunt adesea plantele dominante din habitatul lor. În lume există 650 specii de conifere, care nu doar că ne încântă ochii, ci care au şi utilitate practică. Majoritatea speciilor sunt folosite în construcţii şi în producţia de hârtie.
Bradul, semnul renaşterii
Evident, cel mai cunoscut şi cel mai prezent în mituri este bradul. În Europa, creşte cu precădere bradul argintiu - Abies alba, conform denumirii ştiinţifice. Încă din epoca precreştină, acest copac a simbolizat renaşterea naturii. Apare ca obiect de veneraţie în picturile rupestre din peninsula scandinavă şi, tot din lumea saxonă, s-a răspândit în restul Europei obiceiul împodobirii pomului de Crăciun. Mai multe popoare îşi revendică întâietatea. Lituanienienii susţin că la Riga a fost împodobit primul brad, în 1510 – dar nemţii spun că ei au fost primii, în 1521. Ce se ştie cu siguranţă este că, în Anglia, obiceiul împodobirii bradului a fost adus din Germania natală de Albert, soţul reginei Victoria. În Franţa s-a răspândit din Alsacia, zonă de frontieră cu Germania. La noi, obiceiul a fost adus de regele Carol I şi de suita sa.
Chiparosul, între durere şi speranţă
Dacă bradul înseamnă renaşterea, un alt conifer, chiparosul (Cupressus sempervirens), frecvent întâlnit în zona mediteraneană, trimite, dimpotrivă, cu gândul la moarte. În Italia, el este plantat în cimitire, fiindcă reuşeşte să crească repede, înăţlându-se spre cer ca o lumânare, care mărturiseşte despre durerea celor rămaşi în urmă. Numit pomul jelaniei de către grecii antici şi de romani, era închinat Furiilor, zeiţele care guvernau lumea de dincolo. Chiparoşii erau plantaţi lângă un mormânt sau o casă unde a murit cineva, ca avertisment că moartea dă târcoale locului. Cei decedaţi erau acoperiţi cu crengi de chiparos înainte de a fi înmormântaţi. Mai târziu, pentru a aminti mereu şi pretutindeni de pierderea suferită, chiparoşii au fost pictaţi în miniaturile care imortalizau pe cineva drag, dispărut. În lumea musulmană, în schimb, arborele simbolizează speranţa, deoarece vârful său arată cerul.
Tisa, copacul înţelepciunii
Tisa (Taxus baccata) este un copac singuratic, cu crengi negricioase şi contorsionate, ceea ce i-a făcut pe vechii celţi să creadă că întruchipează înţelepciunea şi longevitatea. În contorsiunile sale oamenii au căutat să descifreze viitorul, copacul fiind văzut ca o legătură între lumea de aici şi cea de Apoi. La noi în ţară, arborii de acest fel erau mult mai numeroşi în trecut. Din cauza tăierilor masive, arborele mai poate fi admirat doar pe arii restrânse, fiind declarat specie ocrotită. În comuna Pângăraţi din judeţul Neamţ poate fi admirată una din cele 3 rezervaţii de tisă care se află pe teritoriul României. Suprafaţa protejată de lege cuprinde exemplare de peste 80 de ani – iar localnicii susţin că unul dintre arbori are o vechime care depăşeşte 5 secole.
Ştiai că...
...şi sequoia e un conifer? Aceşti uriaşi ai pădurilor depăşesc 100 m înălţime şi mia de ani vechime. Au o rezistenţă natural ieşită din comun la atacul insectelor dăunătoare. Aceste calităţi uimitoare au fost observate încă din vechime, astfel încât sequoia este asociat cu puterea şi siguranţa.
