Cum au apărut obiectele de zi cu zi din băile noastre

1 shutterstock 48790861 jpg jpeg

Când au fost inventate principale obiecte din baia ta şi care e istoria lor

Baia este camera esenţială pentru orice casă, locul în care confortul, intimitatea şi igiena îşi dau mâna pentru starea noastră de bine. Le luăm de-a gata astăzi, dar toate elementele unei băi au o lungă istorie, uneori de peste două mii de ani.

Această cameră necesită multe lucruri cum ar fi: apa potabilă, cea caldă, conductele, instalaţiile, scurgerile şi ventilaţia. Fiecare dintre ele are la activ sute de ani de inovaţii şi îmbunătăţiri până să ajungă să se îmbine în băile moderne de azi.

Istoria băilor începe nu din perioada Romei antice, ci mult mai devreme, în Valea Indusului. Băile din teritoriul actualului stat Pakistan erau folosite de oamenii care trebuiau să se cureţe înainte de a intra într-o zonă sacră. De acolo, ideea s-a răspândit şi a evoluat, ajungând în Europa, uneori sub forma băilor termale. Aceasta e şi perioada în care apar primii robineţi.

Băile antice erau foarte evoluate pentru acele timpuri

Bineînţeles, nu toate băile antice aveau imaginea bine-cunoscută a băilor romane. De fapt, câteva din cele mai vechi băi publice (care încă s-au mai păstrat) sunt în palatul Knossos, din Creta. Grecii şi romanii au creat spaţii dedicate pentru îmbăiere, servite de sisteme sofisticate de aducere şi evacuare a apei. Unele dintre cele mai bine păstrate băi pot fi văzute în Roma sau la Pompei.

Cultura îmbăierii a decăzut în Evul Mediu, odată cu colapsul Imperiului Roman. Dar nu de tot. De fapt, în această perioadă a apărut săpunul. După perioada renascentistă, cultura băilor a decăzut şi mai mult, deoarece oamenii se temeau că apa poate fi purtătoare de boli, preferând mai degrabă saunele sau parfumurile tari. O credinţă interesantă a celor din vremea respectivă era că e suficient să poarte haine curate, iar acestea vor curăţa corpul. Apropo de haine, primele metode de spălare a lor implicau folosirea de roci sau nisip, în vâltori.

Epidemiile din Europa au dus la dispariţia băilor publice

O mai mare deschidere a venit după secolul 14, când însuşi regele Edward al III-lea a dispus construcţia unei băi în palatul Westminster, din Londra. Tot această perioadă marchează şi un avânt în folosirea unor obiecte precum pieptenele, pensetele, scobitorile sau apa de gură.

Adevărata fundaţie a băilor moderne a fost pusă în secolele 16-18, când epidemiile de ciumă din Europa au dus la dispariţia băilor publice. WC-urile cu rezervor au fost inventate în 1506, iar primul duş modern a apărut în 1767. Multe dintre ritualurile cu care suntem obişnuiţi azi erau însă efectuate în dormitor şi nu într-o cameră dedicată. Tot în această perioadă a apărut şi strămoşul maşinilor de spălat, sub forma unei plăci ondulate sau de lemn pe care femeile frecau rufele.

Băile încep să prindă contur, aşa cum le cunoaştem azi, abia în secolele 19-20. Avântul lor a fost impulsionat şi de descoperirea microbilor şi a adevăratelor cauze generatoare de boli, fapt ce i-a făcut pe oameni să-şi schimbe percepţiile asupra igienei. Mai târziu, revoluţia industrială a făcut posibile inovaţii precum instalaţiile de ţevi metalice, robinetul care amestecă apa rece şi apa caldă (inventat în 1937), cazanele şi boilerele pentru apă caldă, dar şi maşini de spălat, uscatoare de rufe şi sisteme de ventilaţie. Prima maşină de spălat rufele apare în 1851, fiind inventată de americanul James King. Era prima din generaţia aparatelor moderne, folosind un tambur acţionat manual.

În ziua de azi, băile combină stilul şi funcţionalitatea, fiind locul în care ne pregătim dimineaţa, sau unde ne relaxăm după o zi plină. Noile trenduri promovează electrocasnice şi obiecte de mobilier sanitar mai economice, mai igienice, dar chiar şi mai smart, un bun exemplu fiind oglinzile inteligente. Reducerea cantităţii de apă folosită se află, de asemenea, între obiectivele principale ale designerilor de băi. Dacă nu ştiai, două treimi din cantitatea de apă consumată într-o casă sunt folosite în baie, în timp ce un duş de cinci minute consumă mai puţin de o treime din apa folosită pentru a umple o cadă, putând economisi chiar şi trei-patru sute de litri pe săptămână.

Sursa: Shutterstock



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg