Cum protejăm animalele de companie de accidente

1 76231 original jpg jpeg

Neatenţia şoferului, a stăpânului, dar şi curiozitatea animalului pot duce la accidente de stradă dintre cele mai neplăcute, soldate fie cu membre fracturate, oase rupte, traumatisme craniene sau chiar moartea acestuia. Pentru a evita astfel de situaţii, trebuie să luăm toate măsurile de prevenţie, pentru a ne bucura în continuare de iubirea necondiţionată a animalului nostru.

- Câinii sunt foarte curioşi şi sunt atraşi de tot ce mişcă. Aşadar, nu ieşiţi din casă fără lesa care vă permite să aveţi control asupra libertăţii de mişcare a acestuia.

- Evitaţi să vă plimbaţi pe marginea drumului. Dacă nu există trotuar, aveţi mare grijă ca animalul să nu alerge şi mergeţi cât se poate de aproape de marginea drumului.

- Mergeţi pe trotuar cu mare grijă şi cu lesa strânsă, astfel încât să nu permită ieşirea în drum.

- Folosiţi întotdeauna botniţa, astfel încât animalul să nu fie atras de resturi de mâncare aruncate la întâmplare sau să aibă reacţii imprevizibile în prezenţa oamenilor.

- Mergeţi în parc sau în locurile special amenajate pentru câini, mai ales dacă ştiţi că devine agitat în prezenţa maşinilor.

- Dacă îl transportaţi în maşină, nu lăsaţi geamurile deschise. De asemenea, nu îl ţineţi pe scaunul din faţă.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg