DECO Creează-ţi un decor de toamnă în casă!

1 46583 original jpg jpeg

Frunzele în culorile toamnei sunt emblema acestui anotimp. Ele se pot regăsi pe un tapet, pe covoare, perdele sau aşternuturi. Bineînţeles că frunzele naturale vor aduce în casă mirosul toamnei şi, alături de alte plante decorative, puteţi realiza adevărate capodopere. Nu trebuie să investiţi sume considerabile în decoraţiuni de sezon.

Natura este opţiunea cea mai accesibilă. Crenguţe de măceş,cătină,muşchi,castane,nuci,fructe,seminţe şi nelipsiţii bostani vor da culoare interiorului şi vă vor pune imaginaţia la încercare.

Într-un coş mare puteţi aduna de la fructe,conuri de brad sau de pin,până la pietre,frunze,muşchi de pădure. Pentru a vă proteja obiectele de mobilier de eventualele pete,orice aranjament trebuie păstrat pe un platou sau pe o placă de lemn.

Culorile.Argintiul şi auriul vor aduce strălucirea toamnei. De regulă,nu se merge pe contraste mari,ci pe zone mici de accent,care pun în valoare restul ambianţei.

Pentru ca armonia să fie desăvârşită,respectaţi o mică regulă:să ai o singură nuanţă dominantă,care să se regăsească peste tot,“asortată” cu altele.

Canapeaua şi pernele.Înlocuiţi husa canapelei şi a fotoliilor cu unele în culori calde:arămiu,brun roşcat sau verde-olive. Dacă nu găsiţi huse potrivite ca dimensiune,puteţi folosi o cuvertură moale de lână,în aceleaşi culori.

Şi husele pernelor pot fi schimbate cu unele în dungi sau carouri,cu imprimeuri de frunze cu finisaje aurii (ciucuri,panglici). Puteţi chiar să le decoraţi voi cu nasturi mari de lemn sau metal. Perdelele.Mai ales dacă cele pe care le aveţi au culori neutre (ivory,bej,auriu,maro),ele pot fi accesorizate cu două eşarfe răsucite pe galerie,prinse de cârligele perdelei.La masă.Alegeţi o faţă de masă colorată,cu motive din natură. Folosiţi şerveţele prinse în inele confecţionate chiar de voi,dintr-o panglică colorată ornată cu o frunză,ghindă sau cu un beţişor de scorţişoară.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg