Electrocasnicele din bucătărie care ne fac viaţa mai uşoară

1 appliances jpg jpeg

De câte ori nu te-ai întrebat cum reuşeau mamele şi bunicile noastre să facă toate treburile casei fără ajutorul aparatelor electrocasnice, care au devenit acum parte integrantă din viaţa noastră? De multe ori, nici nu ne gândim că robotul de bucătărie sau espressorul sunt invenţii de dată recentă, atât de normal ni se pare să le avem tot timpul la îndemână. Însă, au existat vremuri în care toate treburile din gospodărie se făceau manual, cu eforturi, şi erau sarcini ce păreau să nu se mai termine.

Avansurile tehnologice au făcut posibilă apariţia electrocasnicelor care ne uşurează viaţa şi ne lasă timp suficient să ne bucurăm de momente de relaxare. Acestea sunt modernizate şi adaptate permanent, pentru a răspunde tuturor provocărilor dintr-o casă. Metodele de producţie, opţiunile, funcţiile şi dotările sunt din ce în ce mai detaliate şi mai rafinate, aşa că acum putem să alegem soluţii personalizate pentru casa noastră.

Electrocasnice indispensabile în bucătărie

Când ne gândim la aparatele necesare într-o bucătărie, combina frigorifică este prima care ne vine în minte şi este probabil prima achiziţie pe care o facem pentru casă. Sunt numeroase modele disponibile pe piaţă, de la cele mai simple până la cele mai sofisticate, cu funcţii diverse, de diferite dimensiuni, potrivite în orice spaţiu. Există, de asemenea, modele încorporabile, care se potrivesc cu mobilierul şi te ajută să ai un aspect unitar în bucătărie.

Cuptoarele cu microunde îndeplinesc nenumărate funcţii, de la decongelare până la încălzire şi grill, şi sunt prevăzute cu opţiuni şi moduri care îţi uşurează considerabil treaba şi te ajută să pregăteşti mai repede mâncarea. Un cuptor cu microunde complet, care va rezista mult timp tuturor provocărilor culinare, este prevăzut cu o carcasă durabilă, este uşor de curăţat şi rezistă la rugină şi zgârieturi.

Când alegi aragazul sau plita pentru bucătărie, trebuie să iei în considerare nevoile tale: cât de des găteşti, cât de sofisticate sunt preparatele pe care le pregăteşti în mod obişnuit sau dacă prepari frecvent cantităţi mari de mâncare. În general, este recomandat să optezi pentru aparate cât mai intuitive şi uşor de folosit, cu funcţii care să îţi uşureze considerabil munca.

Electrocasnicele mici sunt ajutoare indispensabile în bucătărie. Espressorul, roboţii de bucătărie cu diverse funcţii, blenderele, mixerele şi toate aparatele create pentru a face munca în bucătărie cât mai plăcută au devenit produse cu ajutorul cărora ne descurcăm mult mai uşor, mai repede şi mai eficient.

Majoritatea electrocasnicelor moderne sunt prevăzute cu funcţii eco, prietenoase cu mediul, cu consum redus de energie, care te ajută în acelaşi timp să economiseşti bani.

Cum îngrijim aparatele electrocasnice

Fie că vorbim despre electrocasnicele voluminoase sau de cele mai mici, cu cât le îngrijim mai bine, cu atât ne vom bucura de ele mai mult timp, fără să fie nevoie de reparaţii sau chiar înlocuiri.

Curăţă frecvent aparatele electrocasnice cu produsele specificate în instrucţiunile fiecăruia; ca regulă generală, evită soluţiile chimice puternice şi lavetele foarte abrazive, care pot zgâria şi deteriora suprafaţa aparatelor. Nu lăsa petele de grăsime sau resturile să se acumuleze. Cu cât cureţi mai repede după fiecare folosire, cu atât va fi mai uşor să le păstrezi ca noi pentru mult timp.

Urmează instrucţiunile de folosire şi nu suprasolicita aparatele electrocasnice. Acestea sunt create pentru a face faţă unei anumite încărcări şi orice sarcină în plus le poate deteriora.

În cazul în care un aparat electrocasnic nu mai funcţionează, nu încerca să îl repari singur, pentru că este posibil să îl deteriorezi şi mai mult. Dacă produsul se află încă în garanţie, mergi la un service partener, unde reparaţiile sunt sigure şi gratuite. Dacă mergi la service după ce ai încercat să îl repari acasă, cu mijloace proprii, cel mai probabil reparaţia profesională va fi refuzată. Dacă produsul nu mai este în garanţie, apelează la ajutorul unui specialist, care are cunoştinţele şi instrumentele necesare să îl facă din nou funcţional.

Cu siguranţă, aparatele electrocasnicele sunt o investiţie care ne ajută să ne uşurăm semnificativ munca în bucătărie şi să pregătim feluri de mâncare delicioase într-un timp mult mai scurt. În plus, ne rămâne timp suficient să facem lucrurile care ne plac şi să ne relaxăm.

Sursa foto: Shutterstock



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg