Exerciţii pentru menţinerea creierului în formă. Plictiseala, un mare inamic

1 85063 original jpg jpeg

Dacă nu ştiaţi, plictiseala este pentru creier ce este sedentarismul pentru corpul uman. Pe scurt, plictiseala este un mare inamic pentru creierul uman. Drept urmare, specialiştii au conceput o serie de exerciţii pentru mentinerea creierului în formă. Specialiştii susţin că şi creierul, ca tot corpul, are nevoie de întreţinere. Pentru asta ai nevoie de o serie de exerciţii concepute special pentru antrenarea creierului. Aşa il vei păstra sănătos şi funcţional. Mai ales că procesul de îmbătrânire creşte riscul deteriorării memoriei.

„Sănătatea creierului include o dietă echilibrată, cu puţine grăsimi, cu puţin colesterol şi bogată în antioxidanţi“, spune, pentru început dr. Robert Bender, director medical la Johnny Orr Memory Center and Healthy Aging Institute, în Des Moines, Iowa, SUA, citat de everydayhealth.com

Sfaturi pentru menţinerea creierului în formă

În primul rând, avem nevoie de o nutriţie bună şi exerciţii fizice regulate. Acestea ajută sănătatea vasculară şi protejează ţesutul cerebral. E important să evitaţi plictiseala. Trebuie să vă ocupaţi timpul liber cu exerciţii care stimulează gândirea şi activitatea cerebrală.

  • „Creierul vrea să înveţe lucruri noi. Atunci când creierul este pasiv, se manifestă o tendinţă de atrofiere“, mai spune dr. Bender, adăugând că unii cercetători consideră că oamenii sunt mult mai predispuşi la demenţă atunci când tratează cu indiferenţă lucrurile din jurul lor.

Televizorul, nociv pentru creier

Sedentarismul şi activităţile pasive – precum statul în faţa televizorului ore în şir, în fiecare zi – poate fi în detrimentul sănătăţii creierului, pe termen lung. La fel se întâmplă şi în cazul persoanelor care se plictisesc des.

Sfatul specialiştilor pentru sănătatea creierului

Potrivit unei cercetări publicate în 2014 în revista australiană PLOS Medicine, jocurile nu sunt extrem de eficiente în îmbunătăţirea performanţei creierului. Trebuie să îl antrenăm în lumea reală, nu virtuală.

  • „Aproape orice sugestie prostească poate funcţiona. Condusul către casă pe un alt traseu, perierea dinţilor cu cealaltă mână. Creierul funcţionează prin asocieri, ceea ce explică de ce ne este mai uşor să memorăm versurile unui cântec şi redăm mai greu versurile dacă melodia lipseşte, aşadar cu cât sunt implicate mai multe simţuri, cu atât mai bine“, dă asigurări dr. David Eagleman, expert în neuroştiinţe şi profesor asistent la Baylor College of Medicine, în Houston, Texas.
  • „Jocurile simple precum Sudoku şi cele care implică cuvinte sunt foarte bune, la fel ca şi benzile desenate în care sunteţi provocaţi să găsiţi lucruri diferite de la o imagine la alta”, este de părere dr. John E. Morley, director al Diviziei de medicină geriatrică de la Universitatea St. Louis, autorul volumului „Ştiinţa de a rămâne tânăr“.

10 exerciţii pentru creier

1.Testaţi-vă memoria

Faceţi o listă cu articole care trebuie cumpărate de la magazin, lucruri de făcut sau orice altceva vă vine în minte şi memoraţi-o. După o oră sau două verificaţi cu ce aţi rămas, ce vă mai aduceţi aminte. Puneţi pe listă articole cât mai provocatoare posibil pentru o stimulare mental mai mare.

Învăţaţi să cântaţi la un instrument muzical sau alăturaţi-vă unui cor. Studiile au arătat că învăţarea a ceva nou şi complex pe o perioadă lungă este ideală pentru creierul care îmbătrâneşte.

3.Rezolvaţi mintal exerciţii de matematică

Găsiţi soluţiile problemelor sau exerciţiilor fără a utilize creionul, hârtia sau computerul. Şi pentru a face lucrurile şi mai dificile încercaţi să faceţi asta în timp ce mergeţi pe stradă.

4.Luaţi lecţii de bucătăreală

Învăţaţi noi reţete. Gătitul implică mai multe simţuri – mirosul, pipăitul, vederea şi gustul, care implică diferite zone ale creierului.

5.Învăţaţi o limbă străină

Ascultarea şi cititul implicate în această activitate stimulează creierul. Şi mai mult decât atât, vocabularul bogat reduce riscul de declin mental.

6.Vizualizaţi cuvintele

Silabisiţi cuvintele şi încercaţi să găsiţi noi cuvinte care încep şi se încheie cu aceleaşi două litere.

7.Desenaţi o hartă din memorie

După ce vă întoarceţi acasă dintr-o vizită într-un loc nou, încercaţi să desenaţi o hartă a zonei. Repetaţi exerciţiul de fiecare dată când ajungeţi într-un loc nou.

8.Provocaţi-vă gustul!

Când mâncaţi, încercaţi să ghiciţi ingredientele din mâncare, incluisv condiemntele cele mai subtile sau plantele aromate.

9.Îmbunătăţiţi abilităţile mână/ochi

Implicaţi-vă într-un nou hobbt care presupune abilităţi motorii de fineţe, precum tricotatul, desenatul, pictatul sau asamblatul unui puzzle.

10.Învăţaţi un sport nou – yoga, golf sau tenis

În acest fel, mintea şi corpul vor fi deopotrivă stimulate. Curând oamenii vor înţelege că pot lua măsuri care să le păstreze creierul sănătos, la fel cum pot lua măsuri pentru prevenirea bolilor cardiace, este speranţa specialistului.

Sursa: realitatea.net



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg