Iată cum să dormi în mai puţin de 60 de secunde

1 71197 original jpg jpeg

Atunci când vrei să adormi, de cele mai multe ori stresul te împiedică. Gândurile îţi inundă mintea, şi nu mai poţi face nimic. Este ca şi cum lucrează împotriva ta, şi astfel, apare insomnia. Dar, atunci când adormi în 60 de secunde, ritmul cardiac este stabilizat, lucru care are efect asupra întregului corp.

Apariţia bruscă a gândurilor negative şi lipsa somnului poate provoca insomnia. Dacă te confrunţi şi cu această problemă,atunci trebuie să înveţi câteva tehnici care te ajută să adormi în mai puţin de 1 minut.

Adormi în mai puţin de 1 minut cu tehnica 4-7-8

Această tehnică a fost inventată de profesorul Andrew Weill,de la Universitatea Harvard,SUA,şi este una destul de simplă.-Respiră pe nas timp de 4 secunde pentru a umple plămâniicu aer;-Ţine aerul timp de 7 secunde;-Apoi,respiră uşor timp de 8 secunde.Repetă aceste mici metode de câteva ori şi vei vedea cât de eficiente sunt. După ce vei începe să respiri normal,nu-ţi vor mai veni în gând toate problemele pe care le ai de rezolvat a doua zi. În plus,este metoda care te ajută să adormi în mai puţin de 60 de secunde.

De ce este această tehnică eficientă:

Cheia constă în cele 7 secunde în care îţi ţii respiraţia. Este important pentru că atunci când îţi ţii respiraţia,ritmul cardiac scade,iar acest lucru duce la reducerea anxietăţii. Gândurile negative nu-ţi vor mai inunda mintea,  ci te vei relaxa.

Rezultatele se vor manifesta,de asemenea,în timpul somnului. Atunci când ritmul cardiac este mai mic,corpul este oxigenat în mod corespunzător,iar acest lucru este vital pentru o bună odihnă.

Persoanele care suferă de anxietate tind să respire mai puţin adânc. Bătăile inimii sunt mai dese şi neregulate,şi,prin urmare,organismul este slab oxigenat. Acest lucru înseamnă că te vei trezi cu o senzaţie de oboseală sfâşietoare. Te vei simţi mai obosită decât erai înainte de a adormi.

Cu tehnica 4-7-8,nu numai că vei ţine insomnia la distanţă,ci te vei trezi cu starea de spirit îmbunătăţită,deoarece muşchii şi organele vor fi oxigenate.

Iată de ce beneficii te vei bucura: Vei arăta mai bine

Cea care se va bucura şi o va arăta este pielea. Pentru că,atunci când dormi,hormonii îşi vor îndeplini funcţiile,iar celulele vor fi regenerate.

Vei mânca mai puţin

Un somn odihnitor reduce nivelul stresului din timpul zilei. În plus,anxietatea te determină să mănânci mai mult decât trebuie,pentru că este indus sentimentul că prin mâncarea a ceea ce ne place,scăpăm de stres.

 Vei învăţa mai repede  

Una dintre cele mai importante funcţii ale creieruleste să reţină informaţii. Creierul este mereu activ. Încă de când plecăm de acasă şi până ajungem la locul de muncă,şcoală,auzim diferite lucruri,discutăm cu prietenii,citim o carte. Şi,pentru că este mereu solicitat,are nevoie de 7-8 ore de odihnă.

Credit foto:www.steptohealth.com



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg