O, brad frumos: podoabe de Crăciun
Arborii veşnic verzi au fascinat dintotdeauna omenirea, pentru că simbolizează incredibila putere de regenerare a naturii. Bradul împodobit nu face nici el excepţie, căci aminteşte că, după o iarnă grea, vine şi primăvara, negreşit.
Vechii egipteni, care-l venerau pe regele Soarelui, Ra, îşi împodobeau casele cu frunze de palmier - semnificând triumfului vieţii asupra morţii. În Roma antică, cu o săptămână înainte de solstiţiul de iarnă (între 17 şi 24 decembrie), aveau loc Saturnaliile, sărbători închinate lui Saturn, zeul semănăturilor şi al fertilităţii. Se mânca şi se bea peste măsură, iar excesele, de orice natură, erau trecute cu vederea. Casele se decorau cu plante tinere, semn al renaşterii solare – pentru că ziua începea să fie mai lungă decât noaptea. Şi vikingii, războinici de temut, îi închinau zeului lor, soarele-tată, Balder, ramuri cu frunze veşnic verzi.
Când merele cresc în brazi
Istoricii acreditează ideea că tradiţia pomului de Crăciun, aşa cum îl ştim azi, a apărut mult mai târziu, în vremea Misterelor medievale. Acestea erau piese de teatru cu subiect biblic, care se jucau în ajun de Crăciun, în spaţiile publice din preajma lăcaşurilor religioase. În centrul reprezentaţiei se afla mărul, adică Pomul Cunoaşterii. Cum merii cu frunze verzi erau greu de găsit în miez de iarnă, se foloseau, în locul lor, arbori din familia coniferelor. Aceştia erau împodobiţi cu mere şi cu ostii (pâni din aluat nedospit, simbolizând Trupul Domnului), care, cu timpul, au fost înlocuite cu ornamente mai colorate, pe placul copiilor – nuci, turtă-dulce, panglici, ghirlande de flori.
Originea luminiţelor de pom
Legenda atribuie luminiţile bradului de Crăciun lui Martin Luther, reformatorul protestant. Plimbându-se într-o seară spre casă şi gândindu-se la următoarea lui predică, pastorul a căzut într-o stare de beatitudine când a văzut luminile stelelor licărind printre ramurile unui copac. Ca să recompună scena, şi drept cadou pentru soţia lui, el a adus acasă un brad, pe care l-a decorat cu lumânări mici.
Exemplul regal, urmat de popor
Cu timpul, obiceiul de a împodobi bradul a devenit parte integrantă a sărbătorilor de iarnă, răspândindu-se în mai toată Europa creştină. În 1848, o regină foarte îndrăgită, Victoria a Angliei, împreună cu soţul ei, prinţul german Albert, au fost prezentaţi într-un ziar local stând împreună cu copiii în jurul unui brad frumos împodobit. A fost actul de naştere al pomului de Crăciun, aşa cum îl ştim azi. Pentru că toată lumea a urmat exemplul reginei! Din Europa până în America, elita burgheză se întrecea în împodobirea brăduţilor. La noi, primul pom de Crăciun a fost împodobit la curtea regelui Carol I în 1866, an după care obiceiul a intrat rapid în casele orăşenilor şi târgoveţilor.
Primele ghirlande electrice
Până la apariţia curentului electric, pomul era decorat cu lumânări lipite de ramurile copacului cu ceară topită. Însă nu toată lumea-şi permitea asta, iluminatul pomului fiind un indicator al statutului social. Primul pom de Crăciun iluminat electric a fost creaţia americanului Edward H. Johnson, un prieten de-al lui Thomas Edison, vicepreşedinte al companiei Edison Electric Light. El a creat instalaţia pentru a decora bradul din faţa casei sale din New York– iar pomul a stârnit admiraţia trecătorilor. Ghirlanda electrică avea 80 de beculeţe roşii, albe şi albastre, de mărimea unor nuci. Deşi ziarele locale au considerat fapta ca fiind una de prost gust şi au preferat să nu-i facă publicitate, ghirlandele electrice au cucerit imaginaţia americanilor. Totuşi, până în 1930, beculeţele electrice nu au fost folosite pe scară largă, din cauza costului crescut al energiei electrice.
Ştiai că...
...deşi doar o mică parte a japonezilor sunt creştini, şi ei îl sărbătoresc? Pentru ei, Crăciunul este o sărbătoare destinată exclusiv copiilor.
... prinţul Albert, consortul reginei Victoria, este cel care a adus tradiţia împodobirii bradului la curtea Angliei, în 1841? Prinţul era originar din Germania, ţară unde bradul de Crăciun era ţinut la mare preţ.
