Patru idei pentru o casă în culorile vibrante ale toamnei

1 locuinta toamna jpg jpeg

Sosirea toamnei vine cu temperaturi mai reci, zile mai scurte, dar şi cu o explozie de culori care ne inspiră în decorarea casei. Frunzele roşii, portocalii şi galbene oferă acel sentiment de căldură, iar aducerea acestui confort în propria locuinţă nu este deloc un proces complicat.

Casa este locul unde petrecem o mare parte din timp alături de cei dragi, aşadar, dacă şi tu iubeşti acest sezon şi visezi la o transformare a locuinţei fără să cheltuieşti sume semnificative de bani, iată câteva idei care vor aduce farmecul acestui anotimp şi în interiorul casei.

Schimbă textilele

Pentru o casă primitoare, încearcă să adaugi noi ţesături şi textile. Astfel, poţi opta pentru o nouă cuvertură pentru fotolii sau canapea, care poate fi galbenă sau ruginie, ori poţi lua feţe noi de pernă, în nuanţe roşiatice. De asemenea, acea căldură şi senzaţie de relaxare specifice toamnei le poţi obţine cu ajutorul unor covoare care să conţină tonuri pământii şi vibrante. Asemenea elemente vor schimba rapid energia camerei şi vor transmite acea senzaţie de toamnă autentică. La crearea decorului perfect pot contribui perdelele şi draperiile; aşadar, înlocuieşte-le cu modele cu frunze şi în nuanţe de maro ori portocaliu.

Creează ornamente

O altă modalitate extrem de simplă şi inedită este crearea unor decoruri originale de toamnă. Ai posibilitatea să cumperi dovleci pe care să-i laşi în diferite zone ale casei sau să îi transformi în ghivece pentru flori. De asemenea, o altă variantă foarte simplă este să culegi frunze de mai multe culori şi să le aranjezi împreună cu câteva flori şi crenguţe, într-o vază transparentă. Vor înfrumuseţa casa şi îi vor oferi un aer boem.

Optează pentru ceramică

Introducerea unor elemente de ceramică în locuinţa ta va completa decorul de toamnă pe care visezi să-l creezi. Astfel, pe lângă anumite căni şi farfurii pe care le poţi agăţa în diferite zone ale casei, gândeşte-te să achiziţionezi un bol ceramic ruginiu, în care să aşezi nuci, castane şi frunze. Îl poţi lăsa pe blatul din bucătărie sau pe masa din sufragerie ori hol.

Tablouri din frunze

Dacă timpul îţi permite, plimbă-te prin pădure sau parc şi adună cât mai multe frunze. Indiferent că sunt galbene, roşii, maro sau chiar verzi, încearcă să le strângi doar pe cele cu coadă. Apoi, cumpără rame de diferite culori şi dimensiuni şi realizează câteva tablouri. Vei mai avea nevoie de un carton sau de o foaie, pe care să lipseşti frunzele, şi de adeziv. La final, încadrează-le în decorul camerelor tale.

În plus, dacă vrei să reîmprospătezi designul locuinţei, poţi crea o atmosferă romantică şi relaxantă cu ajutorul ratanului. Textura sa versatilă aduce un plus de personalitate oricărui spaţiu şi se îmbină excelent cu nuanţele ruginii ale toamnei. De asemenea, poţi să cumperi coşuri din iută sau răchită, de diferite dimensiuni, pe care să le foloseşti fie ca spaţii de depozitare, fie ca huse pentru ghivece.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Fibrom uterin jpg
Mira jpg
Cozonac impletit  Sursa foto shutterstock 266611979 jpg
Minitarte aperitiv  Sursa foto shutterstock 43811440 jpg
Cum poți realiza bijuterii handmade unice jpg
Pulpa de miel in foitaj  Sursa foto shutterstock 1661084821 jpg
Insecte in baie  jpg
femeie care mănâncă salată  foto   Shutterstock jpg
Oua umplute  Sursa foto shutterstock 1936397476 jpg
pasca fara aluat reteta selgros jpg
Cozonac cu nuca si stafide  Sursa foto shutterstock 257974991 jpg
Cele mai bune cereale pentru micul dejun  Sursa foto shutterstock 429528310 jpg
Curatenie de Paste jpg
sRGB 24 SU1 PR LINEN LDIV 01 6246 online jpg
Cum poți compune o ținută rock, dar extrem de feminină jpg
torturi jpg
shutterstock 239166247 jpg
Cheesecake cu visine  Sursa foto shutterstock 257497624 jpg
menstruatie jpg
mătuşă jpg