Programul „Casa Verde” a luat roşu de la producătorii de polistiren

1 70651 original jpg jpeg

Lipsa de transparenţă a guvernului cu privire la criteriile pe baza cărora a fost întocmită lista de materiale admise pentru programul “Casa Verde” a creat un deficit nedrept de imagine pentru întreaga industrie de polistiren din România.

Deşi este folosit pe scară largă în programele de reabilitare a blocurilor vechi din România,fiind soluţia cea mai fiabilă pentru termoizolarea locuinţelor,acesta nu a fost inclus pe lista materialelor eligibile pentru programul “Casa Verde”. Ca variantă alternativă s-a propus vata minerală bazaltică,precum şi materiale „excentrice” cum ar fi cânepa,lâna,pluta,perlitul sau celuloza.

“Nu este corect că s-au propus acele materiale în programul Casa Verde. În programul Rabla nu s-a pus condiţia ca după predarea unui autoturism uzat să se cumpere unul care merge pe benzină sau motorină”,declară un reprezentant al asociaţiei producătorilor de polistiren,ROMEPS. Reprezentanţii ROMEPS consideră că polistirenul a fost defăimat public prin campanii suţinute de producătorii de vată minerală,promovându-se ideea ca polistirenul arde,în timp ce vata bazaltică nu. Dealtfel,în urmă cu puţin timp,ROMEPS a trimis un comunicat către presă prin care afirma că vata bazaltică este cancerigenă.

foc ciurelReprezentanţii ROMEPS afirmă că polistirenul folosit în termoizolaţiile exterioare trebuie să fie ignifugat,iar acesta nu ia foc în contact direct cu flacăra,ci se topeşte,cel mult. Pe de altă parte,nu se ştie cât de cancerigenă este vata bazaltică,însă am văzut cu toţii incendiile de la două clădiri de birouri din Bucureşti,care erau izolate cu vată bazaltică. Specialiştii explică faptul că,în esenţă,vata bazaltică nu este deloc un material ecologic.



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg