Sarea de bucătărie te ajută la curăţenia în casă

1 66221 original jpg jpeg

Ştiai că sarea poate fi folosită la mai multe lucruri, nu doar în mâncare? Fiecare dintre aceste mici boabe de sare este puternică şi te poate ajuta în casă, dar şi în grădină. CasoTeca îţi spune de ce sarea de bucătărie te ajută la curăţenia în casă.

Pentru a scăpa de germenii de pe bureţii de spălat vasele,pune-i într-un vas cu apă caldă şi sare pentru mai multe ore. Apoi clăteşte bureţii şi foloseşte-i ca şi până acum.

Scapă de buruieni

Mulţi oameni se folosesc de sare pentru a scăpa de buruieni. Este şi o metodă practică,fără a folosi produse care conţin chimicale. Tot ce trebuie să faci este să pui sare în apă caldă sau chiar fiartă,şi apoi să o pui peste buruieni. Repetă de câte ori este nevoie în fiecare zi,până când buruienile se usucă.

Petele de sânge pot fi uşor înlăturate dacă presari sare pe ele şi laşi câteva minute pentru a fi absorbite. Spală apoi covorul sau hainele ca de obicei.

Dacă ai mobilier din răchită,atunci îl poţi curăţa foarte simplu cu un amestec de apă caldă cu sare. Cu ajutorul unei perii curăţă bine mobilierul. Această metodă va păstra mobilierul luminos şi îl va împiedica să se îngălbenească.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg