Sfaturi pentru grădina de legume

1 63409 original jpg jpeg

Îţi doreşti de multă vreme să cultivi legume, ca să te hrăneşti sănătos, fără să-ţi fie teamă de efectele nocive ale pesticide? Iată câteva sfaturi pentru grădina de legume.

Legumele şi fructele au nevoie de soare ca să se dezvolte şi să crească sănătos. Stabileşte poziţia grădinii pe care urmează să o îngrijeşti,astfel încât să beneficieze de cel puţin şase ore de soare. Dacă spaţiul pe care-l ai nu-ţi permite să creionezi o grădină cu vedere la soare,ba chiar deţii un loc umbrit,nu te speria. Sunt legume care nu au nevoie de multe ore de lumină pentru a creşte. În această categorie intră legumele cultivate pentru frunze,cum este spanacul,ştevia ori salata. Nu încerca să cultivi roşii şi castraveţi într-un loc ferit de lumină,pentru că sunt mari iubitoare de soare.

Sfaturi pentru grădina de legume-Pământul din grădina de legume

Al doilea lucru important la care să te gândeşti când vine vorba despre amenajarea şi îngrijirea unei grădini de legume este solul. Pe lângă locul cu expunere la soare,solul este un punct esenţial în cultivarea şi dezvoltarea grădinei de legume. Astfel,solul trebuie fertilizat cu îngrăşământ natural:bălegar,frunze uscate.

Sfaturi pentru grădina de legume-Stratul de mulci te scapă de buruieni

La începutul verii,este necesar să acoperi legumele cu mulci. Aceştia reprezintă stratul de paie,frunze,resturi de plante,rumeguş,cu care se acoperă solul,menţinându-l umed. Foarte important despre rolul mulcilor este că împiedică apariţia buruienilor. Dacă totuşi apar buruienile şi ai la-ndemână oţet,stropeşte cu grijă crăpăturile din pământ,din care au răsărit plantele. Ai grijă ca oţetul să nu atingă legumele,pentru că recolta ta poate fi compromisă.

Sfaturi pentru grădina de legume-Nu cultiva aceleaşi legume în acelaşi loc

În fiecare an e bine să plantezi legumele în locuri diferite,pentru că altfel anumite boli care au afectat solul pot trece şi la plantele cultivate. Iar legumele vor fi atacate înainte să crească.

Sfaturi pentru grădina de legume-Cultivă legumele preferate

Nu-ţi pierde timpul să cultivi legume pe care ştii sigur că nu le vei mânca. Chiar dacă grădinile vecinilor arată minunat cu fasole şi vinete,spre exemplu,dacă ţie nu-ţi plac,nu are rost să pierzi timpul muncind în grădină.

Sfaturi pentru grădina de legume-Şi flori în grădina de legume

Printre răsadurile de legume,poţi planta şi câteva flori. Aspectul estetic va fi unul excepţional şi,în plus,dacă alegi anumite soiuri de flori poţi atrage insectele care vor ataca omizile şi aphidele. Printre cele mai des cultivate flori în grădină sunt floarea-soarelui,margaretele şi salvia.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg