Şi ele râd!

1 80321 original jpg jpeg

Unii dintre noi cred că suntem o specie superioară, atât ca inteligenţă, cât şi din punct de vedere afectiv. Dar, dacă studiem puţin comportamentul celorlalte vieţuitoare, descoperim că şi ele ştiu să socializeze, să se distreze şi chiar să facă farse!

Delfinii chicotesc 

Considerate unele din cele mai inteligente vietăţi de pe planetă, delfinii au fost monitorizaţi ani în şir de către cercetătorii din Suedia. Se pare că râsul acestor mamifere are un rol important în socializare. Când se angajează în joaca-luptă, ei emit un zgomot specific, gen chicotit, ce pare să indice că intenţiile lor nu sunt ameninţătoare.

Câinii gâfâie zgomotos când vor să se joace 

Foarte jucăuşi, căţeii scot diverse sunete, care indică că sunt gata de distracţie. Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu, în cadrul căruia căţeilor li se dădea să asculte o înregistrare audio, iar reacţiile lor erau monitorizate atent. Trebuie spus că prietenii noştri cu patru lăbuţe au propriul lor fel de a râde, un gâfâit zgomotos semnificând începutul jocului. La auzul unei înregistrări de acest fel, patrupezii sunt gata să facă cele mai haioase giumbuşlucuri!

Kea, pasărea cu râs molipsitor

Kea este o specie de papagal care trăieşte în Noua Zeelandă, înzestrat cu o caracteristică deosebită: e singura vietate ne-mamifer care-şi face tovarăşii să râdă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că unul dintre sunetele pe care le emit are un efect emoţional unic asupra fârtaţilor din aceeaşi specie. Ei au pus o înregistrare cu o kea „râzând“, şi au văzut că aceasta le-a determinat pe alte kea să răspundă şi să înceapă joaca de unele singure sau cu alte păsări din jur. 

Cimpanzeii se gâdilă, urangutanii fac farse

La fel ca oamenii, cimpanzeii se gâdilă şi scot nişte gâfâituri despre care se crede că ar fi felul lor de a râde. Urangutanii sunt şi ei puşi pe şotii: sunt în stare să le facă farse oamenilor care au grijă de ei (îşi încuie îngrijitorii în baracă, spre exemplu), comportament ce este însoţit de expresii jucăuşe şi de bătăi din palme.  



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg