Top 5 animale frumoase, dar periculoase

1 77487 original jpg jpeg

Nu putem arăta indiferenţă când le vedem, ne dorim să le atingem, să le fotografiem, să le admirăm. Cu toate acestea, există câteva animale frumoase, căci despre ele vorbim, despre care nu ne-am fi imaginat niciodată că ne-ar putea face rău.

Iată care sunt animalele care ne pot face rău:

Ursul panda

urs panda jpg jpeg

Toată lumea adoră acest animal bicolor. Ursuleţii panda pot fi văzuţi ca nişte animale inocente, care au devenit simbolul păcii şi al prieteniei. Cu toate acestea, este mai bine să nu te pui cu un panda. Dacă printr-un mod accidental îi intri pe teritoriu sau dacă simte pericolul, ursuleţul panda devine violent şi te atacă.

Foca-leopard

leopard de mare jpg jpeg

Nici nu te gândeşti că ar putea să îţi facă rău o focă-leopard când o vezi. Însă, există cazuri cunoscute cu cercetători care au fost atacaţi de foci-leopard, ele având un comportament destul de agresiv. Una dintre emsele preferate ale acestei foci este pinguinul.

Delfinul

delfin jpg jpeg

Chiar dacă pare greu de crezut, este adevărat. Aceste animale prietenoase sunt singurele specii care pot ucide fără să aibă un motiv anume. Delfinii au cu siguranţă un intelect înalt, care, din păcate, uneori pare să nu fie tocmai inofensiv.

Elefant

elefant jpg jpeg

În ciuda faptului că este unul dintre cele mai mari şi mai puternice animale, noi vedem elefanţii ca nişte creaturi blânde şi naive. Şi, sincer, umanitatea le tratează într-un mod mai consumabil. Poate de aceea, în ultimii ani, am văzut tot mai multe accidente mortale care au implicat elefanţi. De fapt, ei îţi planifică răzbunarea. Nu uita că elefanţii sunt animale foarte inteligente.

Lebăda

lebada jpg jpeg

Lebedele reprezintă o parte semnificativă a imaginaţiei romantice. Le asociem cu dragostea adevărată, dar nu ştiai că dragostea doare? Ei bine, aceste creaturi te-ar putea ataca. Dacă simt o ameninţare, ele vor face tot posibilul pentru a se proteja. Aşadar, stai şi priveşte-le.

Credit foto: www.fineartamerica.com; www.brightside.me



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg