Trucuri de organizare pentru casa ta

1 curatenia si organizarea fac casa frumoasa jpg jpeg

Extrem de simple şi utile, aceste trucuri de organizare pentru casa ta le poate aplica oricine, fără prea mare bătaie de cap, iar rezultatele sunt foarte bune. Aduc un plus de confort, fac casa mai primitoare, ajută la menţinerea curăţeniei şi a ordinii, fără prea mare efort în plus.

Principiul de bază este: dacă o cameră arată tot dezordonată, deşi tocmai ai terminat de făcut curat, atunci e timpul să-ţi organizezi casa! 

Ascunde ce nu trebuie să se vadă

Nu te îndemnăm să ascunzi gunoiul sub covor. Unul din trucurile bune de organizare este să stabileşti un sertar unde să pui toate lucrurile care nu-şi găsesc imediat un loc al lor. Facturi, chitanţe, chei, mărunţiş, orice altceva lipsit de importantă imediată, dar care totuşi nu trebuie să ajungă la gunoi. Ideea este să le aduni doar în acel loc. Vei şti unde sunt şi nu vor mai sta împrăştiate prin toată casa.

Tot la capitolul ascunde ce nu trebuie să se vadă sunt şi cablurile din casă. Fie că sunt prelungitoare sau încărcătoare. Toate acestea trebuie eliminate şi ascunse şi, dintr-o dată, totul o să fie mai organizat şi mai confortabil. Alternativa simplă şi practică pentru acasă o reprezintă incarcatoare wireless

Curat nu înseamnă organizat

Una dintre marile greşeli de organizare şi implicit unul dintre cele mai bune trucuri este să nu confunzi o casă curată cu una organizată. Casa poate să sclipească de curăţenie, dar dacă o să fie toate electrocasnicele din bucătărie expuse, biblioteca ticsită, pozele de familie vizibile peste tot, măsuţa din sufragerie plină cu tot felul de obiecte, iar uşa frigiderului tapetată cu magneţi, casa nu o să arate prea bine. Organizarea înseamnă exact opusul. Dar, pe de altă parte este evident că o casă nu trebuie să fie doar organizată şi este esenţial să fie curată.

În bucătărie trebuie lăsate la vedere doar cele mai folosite aparate, biblioteca trebuie să fie aranjată, fără să fie supraîncărcată cu decoraţiuni, casa nu este un album de familie, doar câteva fotografii sunt suficiente, iar uşa frigiderului trebuie eliberată de lucrurile inutile.

Elimină zonele dezordonate

Sunt locuri în casă care au o predispoziţie supărătoare pentru a deveni locuri dezordonate şi aglomerate inutil. Pe listă sunt: măsuţa din sufragerie, spaţiile de la intrarea în casă, blatul din bucătărie, scaunul cu haine din dormitor. Acestea sunt locurile asupra cărora trebuie să te concentrezi. Soluţia este ca ordinea în aceste locuri să intre în rutina familiei.

O măsuţă de sufragerie cu un raft suplimentar poate ajuta la organizare. În hol nu lăsa hainele să se adune în cuier, stabileşte un loc precis doar pentru chei, eliberează blatul din bucătărie de tot ceea ce nu este necesar, iar scaunul cu haine din dormitor schimbă-l cu un portmantou şi impune obiceiul de a duce fiecare obiect de îmbrăcat acolo unde îi este locul: la loc în dulap sau la spălat.

Fii intransigentă şi elimină fără niciun fel de sentimente ceea ce nu foloseşti, tot ceea ce nu mai poate fi reparat (sau nu ai reparat imediat ce s-a stricat), toate hainele care nu-ţi mai vin sau pe care nu le-ai purtat de mai mult de un an.

Adaptează la nevoile casei tale

Sunt zeci de idei de organizare. Soluţia este să le foloseşti doar pe acelea care se potrivesc casei şi stilului tău de a fi şi să adaptezi totul la necesităţile tale reale.

Se face o adevărată apologie a cutiilor de depozitare. În esenţă sunt ideale doar atâta vreme cât nu-ţi transformi casa într-un depozit plin de… cutii de depozitare. Foloseşte-le doar pentru ceea ce este necesar, nu pentru ceea ce vrei să ascunzi şi nu te înduri să arunci.

Regula de aur a organizării spune că un obiect nefolosit trei luni, nu este necesar. Ceva stricat care nu a fost reparat în cel mult o lună, nu va mai fi reparat niciodată. Ţine cont de aceste detalii atunci când decizi ce depozitezi şi ce trebuie să arunci sau să donezi. Grupează lucrurile în două categorii principale: ceea ce foloseşti mereu şi ceea ce foloseşti ocazional. Cele din urmă pot fi depozitate, iar celelalte trebuie aşezate mereu la îndemână.

Idei bune

Rutina este esenţială în organizarea casei şi este un mod prin care ne uşurăm viaţa şi eliminăm complicaţiile inutile. Foloseşte aceste câteva idei care pot intra în obiceiurile de zi cu zi şi care te vor ajuta să ai o casă perfect ordonată: 

  • Organizează dulapul de haine în aşa fel încât să poţi umbla, să găseşti şi să poţi pune la loc totul uşor; 
  • Foloseşte separatoare pentru sertare. Cutiile de carton sau capacele acestora sunt perfecte pentru acest mod de organizare; 
  • Cămara, spaţiul de sub chiuveta din bucătărie, dulapurile cu pantofi, debaralele şi magazia trebuie mereu păstrare în ordine. Nu transforma aceste locuri în depozite de lucruri cu care nu ştii ce să faci;
  • Foloseşte toate spaţiile pentru a depozita ceea ce nu foloseşti în mod curent (hainele de vară în timpul iernii, pături şi alte obiecte pe care le foloseşti doar în concediu sau rar). Depozitează pe verticală, în locurile care nu se văd. Sub pat, pe şifonier, în geamantane;
  • Nu ignora spaţiul de sub scară. Acest loc rămâne nefolosit, deşi dacă este gestionat corect este util pentru a depozita obiecte utile dar folosite rar.

În loc de final, un sfat. Nu deveni sclavul perfecţiunii şi nu transforma organizarea în obsesie. Este imposibil ca toate să fie mereu la locul lor, iar casa să fie locuită, aşa că trebuie să găseşti calea de mijloc şi un echilibru între nevoia de organizare şi limitele ei. Sursa foto: pexels.com



Recente

Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg