Este vremea florilor de tei. Iată ce poţi trata cu acest remediu!

2 shutterstock 1033557196 jpg jpeg

Au un parfum inconfundabil, dar nu numai pentru acest lucru trebuie să le apreciezi. Florile de tei sunt utilizate de mult timp în tratarea unor simptome sau probleme de sănătate, de la tuse la insomnie şi dureri de cap, motiv pentru care nu trebuie să îţi lipsească din „trusa verde“ de acasă.

Întâlnit în parcuri, grădini sau la marginea drumurilor, teiul înfloreşte de la finalul lunii mai şi până în iulie. Folosite în scop terapeutic sunt florile, care emană un parfum plăcut şi persistent, valoarea lor medicinală fiind conferită, printre altele, de mucilagii (cu un efect emolient şi expectorant), taninuri, fitonutrienţi şi flavonoide. Pentru a beneficia de proprietăţile florilor de tei, culege-le imediat după înflorire, la 1 - 2 zile după ploaie, pe vreme însorită, după care le laşi să se usuce la umbră. Ceaiul din flori de tei uscate este utilizat din timpuri străvechi pentru ameliorarea simptomelor răcelii sau ale gripei, în tulburări de somn, precum şi hipertensiune.  

Sedativ fără reţetă

Dacă nu poţi să adormi când mergi la culcare, mizează pe florile de tei, întrucât au acţiune uşor sedativă. Prepară o infuzie din 20 g de flori de tei la 1 litru de apă clocotită. Bea 1 cană după masa de seară şi una chiar înainte de culcare. Dacă preferi varianta la plic, prepari ceaiul astfel: pui 1 – 2 plicuri în 250 ml de apă clocotită şi laşi la infuzat cel mult 10 minute. Remediul îţi face bine şi dacă eşti stresat ori te confrunţi cu anxietate sau cu nervozitate.   

Leac util în migrene

Pentru că au efecte calmante, florile de tei sunt indicate pentru ameliorarea migrenelor. Le poţi consuma sub formă de decoct, pentru prepararea căruia ai nevoie de 1 lingură de plantă şi de 250 ml de apă rece. Fierbe amestecul 15 minute, filtrează şi bea câte 2-3 căni de decoct pe zi, 1 săptămână. Tot în scop calmant, mai poţi lua şi capsule care conţin tei. Se iau 3 pe zi, după mesele principale, până la dispariţia durerilor de cap.

Adjuvant în hipertensiune

Dacă ai tensiunea arterială peste limitele normale, este important să ai un stil de viaţă echilibrat şi să reduci consumul de sare. În completarea măsurilor indicate de medic, poţi apela şi la florile de tei. Se recomandă infuzia concentrată, pe care o prepari din 3 linguri de flori de tei la 300 ml de apă fierbinte. Lasă vasul acoperit 8 minute, strecoară şi bea câte 2 căni pe zi, într-o cură de 6 săptămâni.

Poţi încerca şi tinctura din flori de tei. O prepari din 20 g de flori de tei uscate, care se lasă la macerat 10 zile în 100 ml de rachiu de secară sau de fructe. Se agită zilnic, iar după cele 10 zile, se pune în sticluţe şi se poate folosi 2 ani de la data preparării. Ia câte 2-3 ml de tinctură de tei pe zi, diluată în jumătate de pahar de apă. Urmează cura 6 săptămâni.

Calmează tusea

Florile de tei sunt recomandate şi în răceală şi gripă, pentru că fluidifică secreţiile căilor respiratorii, reduc inflamaţia, scad febra şi calmează accesele de tuse. Bea câte 1 cană cu infuzie de tei de 3 ori pe zi şi vei observa ameliorări. Un ajutor natural pentru imunitate este şi leacul următor: peste un amestec din 2 linguriţe de flori de tei, 1 linguriţă de urzică, 1 bucată de ţelină, 20 g de ghimbir şi 2 căţei de usturoi se adaugă 1 l de apă clocotită. Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se bea pe parcursul zilei.

Tratează tulburările digestive

Florile de tei şi-au dovedit utilitatea şi în ameliorarea tulburărilor aparatului digestiv care apar pe fond nervos, reducând hipersecreţia şi hiperaciditatea sucului gastric în stări de agitaţie şi surmenaj fizic şi psihic. În caz de indigestie, diaree sau disconfort abdominal, poţi încerca infuzia din flori de tei (1 linguriţă de plantă se lasă la infuzat într-o cană cu apă clocotită; se beau 3 căni pe zi). În tulburările digestive, pentru potenţarea efectelor, combină teiul cu muşeţel sau cu mentă.

Estompează cearcănele

Compresele cu infuzie de tei concentrată sunt un remediu bun când vrei să atenuezi inesteticele cearcăne. Ai nevoie de 4 linguri de plantă la 1 cană cu apă clocotită. Păstrează în jur de 20 de minute pe ochi compresele înmuiate în acest ceai. Aplică-le dimineaţa şi seara, câte un sfert de oră. Este indicat să fie răcită infuzia înainte de a înmuia compresele în ea.



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg