Ce să mănânci ca să nu faci accident vascular cerebral

1 72097 original jpg jpeg

Scăderea tensiunii arteriale este cel mai bun mod prin care poţi preveni un accident vascular cerebral. Din acest motiv este recomandat să ai o dietă strictă, din care să nu lipsească aceste alimente.

Peştele gras

Dacă mănânci peşte de 3-4 ori pe săptămână scazi riscul producerii accidentului vascular cerebral cu până la 27%. Peştele conţine acizi graşi esenţiali Omega-3,aceştia găsindu-se în special în somon,ton şi macrou. Acizii previn inflamarea arterelor,îmbunătăţesc circulaţia sângelui şi împiedică formarea de cheaguri de sânge. Mănâncă peşte în loc de carne roşie sau alte alimente procesate şi astfel îţi menţii arterele flexibile.

Fulgii de ovăz

Dacă îţi începi ziua cu un bol cu fulgi de ovăz nu doar că-ţi vei îmbunătăţi digestia prin conţinutul lor ridicat de fibre,dar îţi vei menţine şi colesterolul „rău“,LDL,în limite normale. Valorile ridicate de grăsimi în sânge favorizează formarea cheagurilor,cele care provoacă accidentele vasculare cerebrale.

Afinele

Aceste mici bobiţe negreuşor acrişoare sunt pline de antioxidanţi,care menţin sănătatea vaselor de sânge. Toate legumele şi fructele proaspete conţin antioxidanţi,aşadar ai grijă să mănânci între 3 şi 5 porţii pe zi.

Laptele degresat

Laptele este o sursă de magneziu,calciu şi potasiu,substanţe care contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Însă,cel mai recomandat este laptele degresat,deoarece procentul de grăsime din acesta este mult mai mic. Prin eliminarea grăsimii valorile colesterolului total sunt menţine în limite normale,iar cele ale colesterolului „rău“ se pot diminua. Aceeaşi regulă este valabilă pentru toate produsele lactate.

Bananele

Studiile au arătat că 1,5 grame de potasiu pe zi scade cu până la 28% riscul producerii accidentului vascular cerebral. Bananele sunt cele mai bune surse de potasiu,un sigur fruct având în jur de 420 de miligrame.

Seminţele de dovleac

Este vorba,bineînţeles,de seminţele crude,descojite. Studiile au arătat faptul că o mână de seminţe de dovleac pe zi scade riscul producerii accidentului vascular cerebral şi la persoanele care nu suferă de hipertensiune. Dacă nu-ţi plac,le poţi înlocui cu spanac,fasole neagră sau hrişcă.

Migdalele

10 migdale crude pe zi contribuie la scăderea colesterolului. Sunt o sursă de grăsimi mononesaturateşi vitamina E,care previn formarea de plăci în interiorul arterelor.



Recente

femeie antreprenor magazin flori 8279013 jpg
vitaly gariev WHXI5Ciuu0c unsplash jpg
De ce e numit Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei  Sursa imagine shutterstock 524363197 jpg
tinctura de usturoi beneficii jpeg
photorealistic style clouds woman jpg
Cele mai recomandate scaune auto pentru copii în 2025 jpg
copil strange monede intr un borcan 7118209 jpg
1762850981 rGLC png
leasing png
top view online psychologist concept jpg
toamna jpg
bride putting earrings jpg
calendar ortodox 2018 27 octombrie sfantul dimitrie basarabov jpeg
2150936613 jpg
Gestionarea eficienta a unui credit nevoi personale Sfaturi de baza jpg
7955 jpg
portrait young blonde woman posing jpg
gold aesthetic wallpaper with hand wearing rings jpg
portrait human being depicted with angel wings jpg
pexels yankrukov 7233912 jpg