Colesterol mărit? Aşa îl poţi reduce!

1 65773 original jpg jpeg

Când obişnuieşti să consumi alimente bogate în grăsimi animale, colesterolul are tendinţa de a creşte, existând riscul ca acesta să se depună pe vasele de sânge, favorizând îngustarea arterelor. Pentru a împiedica apariţia unor afecţiuni cardiace, ţine cont de câteva sfaturi prin care poţi să reduci colesterolul „rău“.

Renunţă la fumat

Doar aşa poţi creşte colesterolul „bun“ (HDL). În plus,odată cu renunţarea la acest viciu scade tensiunea arterială – reducând astfel riscul apariţiei multor boli cardiace.

Limitează consumul de alcool

Dacă obişnuieşti să bei foarte mult alcool,îţi pui sănătatea în pericol. Pe lângă problemele cu tensiunea arterială,există posibilitatea să suferi un atac de cord.

Fă mişcare

Un regim de viaţă sănătos include şi cât mai multă mişcare zi de zi. Efectuarea exerciţiilor fizice,cel puţin 30 de minute în fiecare zi,creşte colesterolul „bun“ (HDL) şi chiar te ajută să scapi de kilogramele în plus.

Pierzi în greutate

Pierderea de cel puţin 10 kg ajută la scăderea valorilor colesterolului„rău“ (LDL),explică specialiştii. Aceştia mai spun că este mai indicat să te plimbi atunci când te plictiseşti în loc să ronţăi fel şi fel de pe alimente nesănătoase. Mişcarea în aer liber îmbunătăţeşte starea de sănătate. Mai mult,consumarea unor alimente sănătoase,cum sunt morcovii în timp ce vizionezi un film,sau urcatul scărilor,în loc să iei liftul,ajută la scăderea colesterolului „rău“.

Colesterolul se măreşte după menopauză

Înainte de menopauză,estrogenul ajută la menţinerea nivelului de colesterol sub control. Dar,după ultimul ciclu menstrual al femeii,nivelul de estrogen scade foarte mult,ceea ce favorizează creşterea bruscă a colesterolului „rău“. Pe măsură ce nivelul de colesterol creşte,se măreşte riscul apariţiei problemelor cardiace la multe femei.

Nivelul diminuat al colesterolului face rău organismului

Deşi ştim cu toţii că nivelul ridicat al colesterolului face rău organismului,nivelul de colesterol foarte scăzut este asociat cu multe probleme de sănătate. Este important să ai un nivel constant de colesterol,deoarece dacă acesta scade sub 160 mg/dl poate creşte riscul dezvoltării unor boli,printre care se numără anumite tipuri de cancer,depresie şi naştere prematură.



Recente

beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg