Aşa poţi calma arsurile superficiale

1 65622 original jpg jpeg

Articolul nu tratează problemele grave. Acestea pot fi remediate doar cu ajutor specializat şi instrumente medicale de calitate. Vorbim despre rănile uşoare, eczeme pe piele şi arsurile de mici proporţii, care pot fi calmate cu leacuri naturiste. Oamenii care promit leacuri miraculoase, în contextul incendiului de la Clubul Colectiv, pot avea intenţii bune, dar în această situaţie fac mai mult rău decât bine.

Medicina naturistă a fost mereu o alternativă eficientă,când sănătatea a trecut prin momente dificile. Şi în cazul arsurilor uşoare,remediile din plante ajută mult la vindecare şi grăbesc cicatrizarea lor.

Medicul fitoterapeut Alin Mihai Scarlat spune că arsurilesunt leziuni ale ţesuturilor produse de acţiunea temperaturilor ridicate (foc,apă fiartă,vapori de apă de substanţe chimice). Iar primul ajutor constă în îndepărtarea hainelor şi ungerea porţiunilor afectate cu miere de albine.

Aloe pentru arsurile de gradul I şi II

Unge zona afectată cu frunze de aloe proaspătă (taie o bucăţică de frunză,apoi crestează pe lungul ei şi stoarce lichidul pe arsură,lăsând gelul respectiv să se usuce). Repetă operaţiunea de 4 până la 6 ori pe zi şi lasă lichidul să se usuce pe rană.

Important!Zona se curăţă înainte şi se răcoreşte cu apă rece,spune medicul fitoterapeut. Acest remediu este recomandat pentru arsuri de gradul I şi II. Gelul de aloe poate fi păstrat în frigider într-un recipient etanş,în cubuleţe de gheaţă.

Levănţică,pentru arsurile minore

Aplică 5-7 picături de ulei esenţial de levănţică diect pe zona afectată,dacă e vorba despre arsuriminore. Pune câteva picături pe o compresă uscată,rece,iar cu ea acoperi arsura.

O poţi fixa cu leucoplast pe margine. E bine să repeţi operaţiunea de câteva ori pe zi. Dacă arsura nu dă semne de vindecare după 24 de ore,diluează 6 picături de ulei de levănţică într-o lingură de ulei şi aplică pe arsură.

Potrivit fitoterapeutului Mihai Alin Scarlat,acest procedeu se repetă de 2-3 ori,până la vindecare.

Florile de gălbenele cicatrizează

Mai poţi face un un amestec din 50 de grame de flori de gălbenele,150 de grame de foi şi tulpini amestecate cu 150 de grame de spirt tare de 90 de grade şi 5 grame de amoniac.

aaf02b480938f845dbed599df680ac56 jpg jpeg

Laşi totul o zi,apoi amesteci cu ulei fiert cu ceară de albine. Ţii la foc mic câteva ore şi apoi strecori. Cu acest amestec ungi pielea afectată de răni uşoare.

Alifia de tătăneasă calmează arsurile

Recomandată de fitoterapeuţi pentru calmarea arsurilor,alifia de tătăneasă are eficienţă maximă şi în cicatrizarea rănilor. Pentru prepararea unguentului ai nevoie de untură de porc (150 g),tinctură de tătăneasă (50 g) şi o linguriţă de ceară de albine.

4bb74b98b051560e4d9b23a41d79f171 jpg jpeg

Se încinge untura,se adaugă ceara şi se amestecă până la dizolvarea completă,după care se lasă la răcit. Se adaugă apoi,treptat,tinctura de tătăneasă,amestecând energic. Cu alifia obţinută,masează zona cu probleme cel puţin de două ori pe zi.

Eczemele dispar cu unguent de sunătoare

Unguentul de sunătoare are proprietăţi curative şi în cazul plăgilor,contuziilor şi arsurilor minore. Iată cum îl prepari:florile de sunătoare se introduc într-o sticlă şi se acoperă cu ulei de măsline(ulei din seminţe de in în cazul arsurilor).

0250618531a077c4cb283fb23a1b3239 jpg jpeg

Sticla se astupă bine şi se lasă la lumină o lună,timp în care amestecul capătă o culoare roşiatică. Se strecoară şi se păstrează uleiul rezultat în sticle de culoare închisă. Dacă vrei,poţi adăuga zece picături de ulei volatil de mentă. Pentru un efect rapid,aplică unguent pe zona afectată,de două ori pe zi.



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg