Ce plante te scapă de ţânţari

1 76346 original jpg jpeg

Te trezeşti nervos cu o mulţime de înţepături de ţânţari? Spray-ul anti-ţânţari nu te mai ajută să lupţi cu mâncărimile şi nici cu umflăturile rămase? Ei bine, există o mulţime de plante care ţin la distanţă micile vietăţi.

Vara, insectele îţi dau mari bătăi de cap şi reprezintă un nivel ridicat de trasmitere a diferitelor boli. Totuşi, dacă soluţiile din comerţ nu te-au ajutat să scapi de ele, ar fi cazul să te îndrepţi spre remedii ceva mai naturale, precum plantele anti-ţânţari.

Înţepăturile de ţânţari, frecvente vara

Pe timpul verii sunt inevitabile înţepăturile de ţânţari. Aceştia pot lăsa în urmă zone iritate, roşii şi o senzaţie de mâncărime care pot să-ţi dea peste cap starea de bine.

În caz de înţepături de ţânţar, ia măsuri imediate, prima fiind cea a dezinfectării locului, aplicând o soluţie dezinfectantă sau cu apă rece şi săpun. Ai la îndemână mai multe leacuri naturale.

Totodată, în cazul reacţiilor extinse se recomandă să consulţi medicul, reacţia alergică putând evolua sever.

Plantele care alungă ţânţarii pot fi uşor cultivate în grădini, chiar şi în ghivece, în funcţie de spaţiul de care dispune fiecare:

Busuiocul

Busuiocul face parte din categoria plantelor care alungă insectele, inclusiv ţânţarii. Astfel, mirosul de busuioc îndepărtează muştele, dar şi ţânţarii.

Menta

Aceasta se poate semăna direct în grădină, după care se înmulţeşte singură. Poate fi crescută chiar şi la umbră, doar că frunzele vor fi mai puţin aromate. Poţi păstra un ghiveci cu flori proaspete în bucătărie pentru că e o plantă care creşte foarte bine şi fără lumina directă a Soarelui.

Citronella

Tufele de citronella alungă ţânţarii în mod eficient, graţie aromei sale asemănătoare cu a lămâii. Este o plantă perenă, care se întreţine uşor când este sădită în grădină sau ghiveci, fiind o soluţie naturală împotriva insectelor supărătoare.

Rozmarinul

O altă plantă care alungă insectele este rozmarinul, dar este bine de ştiut că ţine la respect şi pisicile, felinele fiind destul de reticente faţă de mireasma acestuia. În serile de vară, pregăteşte o cană de ceai de rozmarin şi aşeaz-o la fereastră. E o barieră naturală pentru ţânţari.

Descoperă ce alte plante te scapă de ţânţari pe clicksanatate.ro



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg