Celulită și vergeturi? Trucuri, dietă și exerciții care le combat

Ai reușit să ții dietă și ești mândră că nu te-ai lăsat ispitită de tentații, iar acum te simți cel mai bine în corpul tău? Felicitări!

image

Dacă bucuria îți este umbrită de semnele de pe piele, poate de vegeturi sau de celulită, te invităm să citești aceste pagini. Vei găsi explicații, trucuri, mituri demontate, tratamente și recomandări nutriționale, de ajutor să pui pe fugă aceste neajunsuri.

Știai că nu doar femeile suferă din cauza vergeturilor? Și bărbații se confruntă cu semnele lăsate de vergeturi, în special cei care fac sport și „trag de fiare“. Vergeturile apar mai des pe coapse, abdomen, sâni şi pe fese. Iniţial, apar sub forma unor linii roşii, care în timp se decolorează şi devin alb-sidefate. Cu cât sunt mai vechi, cu atât „ştergerea“ lor este mai dificilă. La fel ca şi cicatricile, fără intervenţie chirurgicală acestea nu pot dispărea complet. Dar ce sunt vergeturile, de fapt? Răspunsul vine din partea dermatologului Oana Firescu: „Sunt leziuni ale pielii, care apar din cauza unor factori cutanați și mecanici ce provoacă distensia bruscă a pielii. Se produce astfel ruptura fibrelor elastice epidermice şi reducerea colagenului“.

Dacă vorbim despre celulită, medicii dermatologi susțin că nouă din zece femei au sau au avut la un moment dat în viaţă celulită. Afecțiunea face ca pielea să pară ca o coajă de portocală, iar acest aspect este dat de inflamarea ţesutului conjunctiv prin acumularea de apă şi de toxine. Ca și în cazul vergeturilor, celulita afectează zona feselor, a coapselor, apare la nivelul abdomenului şi, uneori, la nivelul braţelor. Surprinzător sau nu, celulita nu afectează doar persoanele supraponderale, ci şi pe cele cu o greutate normală ori chiar subponderale.

Știai că...?

...celulita nu apare doar pe fondul excesului de celule adipoase, ci mai ales din cauza dezechilibre hormonale. Dermatologul Oana Firescu ne-a explicat că „excesul de estrogen, hormon specific feminin, afectează ţesutul conjunctiv (cel care susţine celulele adipoase). Prin urmare, încep să apară denivelări la nivelul pielii, iar, în timp, dacă nu se iau măsuri, apare aspectul de coajă de portocală‟.

...vergeturile roşii sau purpurii, care au între şase luni şi un an vechime, se pot trata atât prin metode naturiste, cât şi prin tratamente chirurgicale, iar aspectul pielii este vizibil îmbunătăţit? Cele mature, vechi de peste un an, nu mai răspund atât de bine tratamentelor. Semnele rămân, dar nu mai sunt atât de vizibile.

Dieta care alungă celulita și vergeturile

Adoptând obiceiuri alimentare sănătoase, poți pune celulita pe fugă și reface aspectul neted al pielii. În cazul vergeturilor, o dietă echilibrată poate să „șteargă‟ cicatricile formate, însă nu le poate face să dispară. Dieta echilibrată recomandată trebuie să cuprindă următoarele: 1. consumul de minimum 1,5-2 litri de apă pe zi (asigură o bună hidratare și drenare a toxinelor); 2. reducerea consumului de carne de porc, mezeluri, pate, conserve, dulciuri rafinate, zahăr, produse de panificație, paste făinoase; 3. evitarea consumului de cafea, de băuturi alcoolice, de băuturi carbogazoase și acidulate; 4. evitarea fumatului – nicotina înrăutățește circulația sangvină, respectiv schimburile de substanțe la nivel celular; 5. consumul de legume (crude sau preparate la abur, pentru conservarea proprietăților nutritive) și fructe, carne albă, pește; 6. aportul de proteine prin consum de pește, nuci, alune neprăjite, semințe, fasole, linte; 7. pentru elasticitatea pielii sunt benefice uleiurile vegetale.

Exerciții care refac aspectul pielii

Următoarele exerciții, efectuate regulat şi asociate cu un stil de viaţă sănătos, ajută la estomparea vergeturilor și la netezirea pielii.

1. Aşază-te pe saltea, sprijinită pe mâini şi pe picioare. Din această poziţie, ridică mâna stângă deasupra capului, lăsându-te pe cealaltă mână. Fă trei serii a câte opt repetări pentru fiecare mână cu o pauză de 30 de secunde între ele.

2. Aşază-te pe saltea cu mâinile întinse pe lângă corp, cu genunchii îndoiţi şi cu bazinul ridicat. Din această poziţie, ridică unul din picioare cât poţi de mult. Fă trei serii a câte opt repetări pentru fiecare picior, cu o pauză de 30 de secunde între ele.

3. Aşază-te pe o parte, sprijinită pe antebraţ şi cu genunchii îndoiţi. Din această poziţie, întinde piciorul de deasupra şi ridică-l cât de mult poţi. Fă trei serii a câte opt repetări pentru fiecare picior, cu o pauză de 30 de secunde între ele.

4. Stai în poziţia drept cu braţele strânse la piept. Din această poziţie, sari când pe un picior, când pe celălalt, întinzând braţele în lateral şi apoi revenind cu ele la piept. Fă trei serii a câte douăzeci de repetări.

5. Stai în picioare cu braţele pe lângă corp şi cu picioarele apropiate. Din această poziţie, du unul dintre  picioare în lateral şi menţine-l astfel în timp ce numeri până la cinci. Fă trei serii a câte opt repetări pentru fiecare picior, cu o pauză de 30 de secunde între ele.

6. Stai în picioare, cu braţele perfect întinse în faţa. După aceea, îndoaie unul dintre genunchi astfel încât să formeze un unghi de 90 de grade. Din această poziţie, sari când pe un picior, când pe celălat. În acelaşi timp însă, ai grijă ca unul dintre genunchi să fie îndoit. Se recomandă trei serii. Acest exerciţiu trebuie făcut până ce începi să oboseşti. După o pauză de 30 de secunde, repetă exerciţiul.

Citește și Cum scapi de vergeturi cu aspirină

Soluții eficiente de tratament

În ultimii ani, terapiile laser şi radiofrecvenţa sunt cele mai promiţătoare pentru tratamentul vergeturilor. Laserterapia poate îmbunătăţi mult aspectul vergeturilor, dar la ora actuală nu există nicio metodă care să facă să dispară total vergeturile, lăsând în acel loc o piele cu aspect normal! Ultrasunetele – Terapia cu radiofrecvenţa – Accent XL – acţionează prin încălzirea dermului profund (care conduce la remodelarea fibrelor de colagen şi la întinderea acestora, precum şi stimularea sintezei de colagen şi fibre elastice) şi creşterea drenajului lichidelor extracelulare şi a toxinelor.

Vezi și Remedii naturale pentru vergeturi

Are loc reducerea profunzimii şi dimensiunilor vergeturilor, concomitent cu reducerea circumferinţei zonelor tratate. Mezoterapie virtuală – se introduce elastină în derm, iar vergeturile sunt estompate.

Interviu cu Dr. Vali Anton, medic specialist dermatovenerologie și estetică: „Retinoizii refac deficitul de colagen, iar rezultatele bune apar în doar câteva luni‟

image

1. Frumusețea pielii este afectată de unele probleme ca celulita, vergeturile, acneea, arsurile etc. Cum putem preveni aceste neplăceri în sezonul estival?

Sezonul estival, pe cât este de frumos şi de mult aşteptat de către sexul frumos şi nu numai, este şi aducător de multe afecţiunii la nivelul pielii. Imperios necesară este utilizarea cremelor cu factor de protecţie adecvat diferitelor fototipuri de piele, îngrijirea pielii doar sub recomandarea sfaturilor medicului specialist dermatolog, adoptarea unei diete echilibrate, sportul, hidratarea corectă, stilul de viaţă sănătos, odihna.

2. Care sunt cauzele care duc la apariția vergeturilor și prin ce metode pot fi „șterse‟ de pe piele?

Vergeturile sunt cauzate de deficitul de elastină de la nivelul dermului, când fibrele de colagen se rup. Ele apar când pielea este afectată de întinderea prea rapidă, de exemplu, o regăsim la persoanele care brusc iau în greutate sau la adolescenţii care se dezvoltă brusc şi chiar la persoanele care vor ca într-un timp scurt să formeze masă musculară printr-un „antrenament‟ nu tocmai adecvat în sălile de sport. Vergeturile pot fi întâlnite şi în sarcină, şi în diverse afecţiunii endocrinologice / tulburări genetice: Sindromul Marfan, Sindromul Cushing. Metodele de tratare ale vergeturilor includ creme bazate pe substanţe ca retinoizi –creme derivate din vitamina A. Retinoizii refac deficitul de colagen, iar rezultatele bune apar în doar câteva luni. Tratament cu laser fracţionat sau IPL – acestea stimulează rapid colagenul deficitar de la nivelul dermului. IPL – lumina intens pulsată vine în ajutor cu refacerea atât a colagenului, cât şi a elastinei deficitare de la nivelul dermului.

3. Cele mai multe femei se confruntă cu celulită, indiferent de greutatea corporală. Ce greșeli dau aspectul de coajă de portocală pielii?

Factorii favorizanţi pentru apariţia celulitei pot fi variaţiile bruşte de greutate, stilul de viață sedentar, hainele strâmte, băile fierbinţi, viciul de solar prin bronzare artificială, fumatul, cafeaua şi alcoolul în exces, alimentaţia bogată în carbohidraţi – fast food, paste şi exces de dulciuri.

4. Pot masajele să reducă aspectul celulitei? Dar pe cel al vergeturilor?

Da, atât celulita, cât şi vergeturile pot fi estompate prin diverse tipuri de masaj, tratamente corporale (radiofrecvenţă, vacuum, drenaj limfatic, ozonoterapie, împachetări cu parafină).

5. Ne putem baza pe produsele dermatocosmetice care promit să ne scape de aceste neplăceri ale pielii (celulită și vergeturi)? Dacă da, ce ingrediente trebuie să aibă cremele cu efect anticelulitic și antivergeturi?

Da, ne putem baza pe produsele dermatoscometice, ele sunt într o continuă dezvoltare, femeile vrând din ce în ce mai mult să fie frumoase şi îngrijite. Cremele anticelulitice eficiente sunt cele ce au ca ingrediente următoarele: retinoizi, tretinoin în concentraţii mari, aminofilină, cafeină, acid lactic, teofilină.

6. Pot să dispară de la sine dacă pierdem în greutate?

Reducerea în greutate este un factor ajutător, însă trebuie categoric implementată o „educaţie‟, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, echilibrat din toate punctele de vedere.

7. Care ar trebui să fie ritualul zilnic de îngrijire al pielii, pentru a se menține sănătoasă la orice vârstă?

Un ritual sănătos îl definim prin tot ceea ce suntem, ce consumăm, ce muncim. Îngrijirea pielii înseamnă, pe lângă rutina categorică de zi cu zi, de spălat dimineaţa şi seara, de demachiat, de folosire corectă şi adecvată a cremelor, loţiunilor pentru tipul nostru de ten şi piele, evitarea soarelui în exces, folosirea factorului de protecţie nu numai în sezon estival (50+), cât şi non estival (30+), alimentaţie echilibrată, hidratare corectă şi somn suficient. Nu în ultimul rând, un consult dermatologic, adresat mai ales persoanelor cu istoric familial de afecţiuni la nivelul pielii și celor care au aluniţe, cu recomandarea de efectuare a dermatoscopiei (verificare aluniţelor).

Dr. Vali Anton, medic specialist dermatovenerologie și estetică

Enayati Medical City, București