Combinaţia-minune care poate salva vieţi

1 66947 original jpg jpeg

Un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Michigan, SUA, a ajuns la concluzia că o combinaţie între două ingrediente folosite cu precădere în bucătărie poate proteja organismul de cancerul de sân. Ce este şi mai interesant este faptul că acelaşi amestec îi poate ajuta chiar şi pe pacienţii cu această boală.

Chiar dacă turmericul este o plantă medicinală foarte puternică,atunci când este consumată pe cale orală,organismul nu poate absorbi substanţele nutritive ale acesteia la maximum din cauza metabolismului prea rapid.

Cu toate acestea,piperul negru are capacitatea de a creşte nivelul de absorbţie a turmericului,de până la 200%,ceea ce înseamnă că această combinaţie poate proteja organismul de infecţii,inflamaţii şi cancer.

Reduce inflamaţia şi atenuează durerea

Curcumina şi piperina sunt două ingrediente active găsite în aceste plante şi au capacitatea de a influenţa peste 700 de gene diferite. În plus,ele pot inhiba sinteza şi activitatea generală a unor enizme care duc la dezvoltarea inflamaţiilor.

Luptă împotriva cancerului

Câteva studii efectuate recente au demonstrat că piperina,compusul activ care se găseşte în piperul negru,face ca curcumina,compusul activ din turmeric,să fie de 1.000 de ori mai puternic.

Pe de altă parte,numeroase studii au confirmat că turmericul are proprietăţi foarte puternice anticancer. Însă dacă nu se află în prezenţa piperinei,proprietăţile curative ale turmericului sunt foarte scăzute.

Potrivit unui studiu publicat în „Breast Cancer Research and Treatment Journal“,oamenii de ştiinţă au demonstrat eficienţa piperului negru în combinaţie cu turmeric în eliminarea celulelor canceroase.

Ideal în depresiei

Totodată,  substanţele active din piperul negru şi turmericau proprietăţi antideprimante puternice. Ele pot creşte în mod semnificativ nivelul de dopamină şi serotonină din creier,prevenind activitatea mono-aminoxidazei (enzimă care poate duce la declanşarea depresiei,atunci când nivelul ei este neobişnuit de mare).

Te ajută să pierzi în greutate

Piperul negruşi turmericul pot fi de ajutor în pierderea în greutate. Piperul negru este bogat în piperină,substanţă termogenică. Cu alte cuvinte,accelerează metabolismul şi creşte numărul de calorii pe care le putem arde natural. Unii oameni de ştiinţă sustin că această combinaţie duce la senzaţia de saţietate (suprimă pofta de mâncare). Turmericul şi piperul negru poate fi folosit ca o completare la aproape orice mâncare.

Cum foloseşti combinaţia

Doza recomandată:1/2 linguriţă de turmeric şi 1/4 linguriţă de piper negru. Se amestecă şi se bea cu apă,de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara).



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg