Cremă de faţă cu puternic efect antirid

1 70191 original jpg jpeg

Este ştiut faptul că ridurile nu pot fi amânate multă vreme, însă este adevărat că ele pot fi estompate. Fie că apelezi la uleiuri naturale, cum sunt cel de shea şi de cocos, ori ceri ajutorul unui medic dermatolog, rezultatele pot fi spectaculoase, dar nu sunt de lungă durată. Efect bun obţii şi dacă foloseşti creme preparate în casă, din ingrediente cu proprietăţi antirid.

Unele vicii,cum sunt fumatul,consumul de băuturi alcoolice,expunerea prelungită la soare,şedinţele la solar şi unele gesturi ale feţei favorizează apariţia ridurilor. Din fericire,următoarea cremă poate întârzia un timp liniile profunde apărute pe ten.

O poţi prepara din produse accesibile,pe care le ai mai mereu în casă,deci nu te îngrijora că este scumpă,iar ingredientele sunt greu de procurat.

De ce ai nevoie

Sigur găseşti prin frigider sau în cămară un ou. Într-un vas sparge-l şi amestecă-l cu două linguri cu ulei de măsline. Poţi folosi şi ulei de avocado ori de cocos sau poţi face o combinaţie din aceste trei uleiuri preţioasepentru sănătatea pielii. Adaugă peste o jumătate de linguriţă de miere şi două linguriţe de vaselină (o găseşti la magazinele tip plafar sau în farmacie).

Modul de preparare

Topeşti vaselina prin metoda bain marie şi apoi o dai deoparte,să se răcorească. Adaugi restul ingredientelor şi amesteci încet,până obţii o pastă cremoasă. O păstrezi în recipient de sticlă,opac şi închis ermetic. E bine să stea la răcoare şi în spaţiu întunecos.

Dimineaţa şi seara,aplică pe zona afectată de riduri sau predispusă o mică parte din cremă şi masează. Hrăneşte pielea,o hidratează şi o lasă catifelată şi suplă. În plus,este potrivită pentru toate tipurile de ten.

Dacă o foloseşti în fiecare zi,după doar 7-10 zile o să vezi primele rezultate.

Proprietăţile ingredientelor

Vaselina este foarte des folosită în produsele dermatocosmetice,pentru că oferă pielii nutrimenţii de care are nevoie,o hidratează,o stimulează să producă mai mult colagen şi,astfel,o ajută să-ţi menţină supleţea.

Mierea este şi ea foarte eficientă când vine vorba despre riduri şi poate fi folosită ca atare. Trebuie s-o laşi pe zona afectată de linii adânci în epiderm aproximativ un sfert de oră,apoi te clăteşti cu multă apă.

Uleiurile au proprietăţi antioxidante şi,deci,sunt armele perfecte contra ridurilor şi a liniilor de expresie.

Oul are multe proteine în compoziţie,care ajută la menţinerea fermităţii pielii.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg