Remedii care şterg pistruii

1 70047 original jpg jpeg

Vara e în toi, iar faţa ta e deja plină de pistrui? Până se termină sezonul cald şi se domoleşte soarele, nu prea poţi face mare lucru. Oricât ai decolora pistruii, ei apar la loc. Însă unele remedii au efect pe o perioadă mai lungă de timp.

Sunt şi persoane care se mândresc cu ei,dar majoritatea ar prefera să scape de petele presărate pe toată faţa,pe decolteu,spate şi braţe. De obicei,aceste pete pigmentare se înmulţesc când intră în contact cu soarele şi îşi intensifică culoarea.

Cei mai mulţi pistruiau caracter ereditar,aşa că orice ai face nu poţi scăpa definitiv de ei. Poţi încerca,însă,cu creme special concepute pentru estomparea pistruilor şi cu remedii naturiste,care pot „şterge“ termporar petele. Adică până vara viitoare. Merită încercate!

Pătrunjelul estompează petele maronii

Pătrunjelul este un ingredient esenţial în măştile şi preparatele care combat pistruii şi petele maronii de pe faţă. În plus,redă pielii elasticitatea şi are acţiune hidratantă. Dacă pistruii sunt mai pigmentaţi,ai nevoie de un remediu foarte eficient. În acest caz,foloseşti rădăcină de pătrunjel.

Torni 500 ml de apă rece peste o lingură de plantă şi,după câteva ore,pui amestecul pe foc şi-l fierbi un sfert de oră. La final,răceşti şi strecori,apoi îl amesteci cu sucul unei lămâi. Dimineaţa şi seara,ştergi pielea curată cu o dischetă din bumbac înmuiată în suc de pătrunjel şi lămâie.

Păpădia are efect de decolorare

Proprietăţile de albire pe care le are păpădia o recomandă în remediile pentru estomparea petelor pigmentare de pe faţă şi corp. Efect de decolorare are ceaiul de păpădie,pentru care ai nevoie de două linguri de rădăcină uscată de păpădie şi 300 ml apă,pe care le fierbi 15 minute. Spală faţa şi decolteul cu acest ceai şi nu te clăti decât după ce au trecut 30 de minute.

Lămâia şi apa oxigenată,inamicii pistruilor

Dacă ai în casă lămâie,foloseşte-o şi vei scăpa de pistrui. Adevărat agent de curăţare,lămâia tăiată felii subţiri,aplicate pe faţă,estompează petele galben-brune.

Poţi aplica pe zonele pătate şi suc proaspăt stors de la o lămâie,pe care îl laşi pe piele până se usucă,aproximativ 10 minute. Apoi clăteşti cu apă rece şi hidratezi tenul cu crema ta obişnuită. Sau poţi şterge faţa cu o dischetă demachiantă înmuiată în lapte rece.

De ajutor este şi soluţia din 50 ml de alcool,de 70% concentraţie,50 ml oţet,10 ml apă oxigenatăşi 100 ml zeamă de lămâie. Amestecă totul într-un flacon de sticlă cu dop etanşşi agită bine. Cu această soluţie ştergi în fiecare seară obrazul şi insişti în zonele cu pistrui.

Ştii că în lume sunt de câteva ori mai multe femei cu pistrui decât bărbaţi? Petele de pe faţă apar de obicei pe obraji,frunte,buza superioară,nas şi bărbie.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg