Sucul de morcovi, remediu pentru bolile de stomac

1 77526 original jpg jpeg

Alimentaţia nesănătoasă, lipsa sportului, nemâncatul dimineaţa etc., toate provocă creşterea cantităţii de aciditate în stomac, cauzând afecţiuni ca gastrită, arsuri la stomac, ulcer, durere de stomac.

Principalul simptom al gastritei este durerea de stomac, care poate fi acompaniată de alte simptome, precum arderi stomacale, balonare, gaze, senzaţie de greaţă, inflamaţia la nivelul gâtului. În plus, cel care contribuie foarte mult la dezvoltarea gastritei este stresul, care creşte producţia de hormoni numiţi cortizol în organism care, la rândul lor, cresc cantitatea de acid gastric şi provoacă durerea de stomac.

Gastrita lăsată netratată poate duce la cancer de colon. Pentru a combate gastrita sau pentru a o preveni, este important să îţi schimbi stilul de viaţă şi alimentaţia. De asemenea, medicamentele specifice pentru astfel de probleme nu trebuie ignorate. Pe lângă acestea, eficiente sunt şi remediile naturale. Ele au capacitatea de a ameliora simptomele gastritei şi ale altor boli de stomac.

Remediul care combate afecţiunile stomacale

Ai nevoie de:

-    1 cană de suc (proaspăt) de morcovi

-    3-4 frunze de mentă

Mod de preparare:

Spală cinci morcovi, curăţă-i de coajă şi pune-i în storcător. Toarnă sucul obţinut într-un pahar, adaugă frunzele de mentă spălate, apoi amestecă în el cu o lingură. Bea sucul înainte de a mânca. De asemenea, îl mai poţi bea ori de câte ori suferi de durere de stomac.

Beneficiile ingredientelor

Sucul de morcovi conţine o cantitate mare de antixodanţi, fibre şi vitamina A. Toate aceste substanţe nutritive reduc producţia excesivă de acid gastric din stomac, reducând aciditatea şi durerea de stomac. Iar frunzele de mentă au abilitatea de a neutraliza acidul produs de stomac, având un efect de răcorire asupra inflamaţiei.

Credit foto: www.boldsky.com



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg