Lucruri pe care nu trebuie să le păstrezi în bucătărie

1 76284 original jpg jpeg

Cumpărăturile pentru uneltele şi gadgeturi culinare sunt distractive! Iar dacă faci cumpărături pentru prima bucătărie sau pentru a zecea, cu siguranţă că nu vei vrea să cumperi lucruri şi mai apoi să regreţi. CasoTeca îţi prezintă o listă cu lucruri pe care nu trebuie să le păstrezi în bucătărie.

Condimente gata stocate

Condimentele ar trebui să facă alimentele pe care le găteşti mai gustoase. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă vei cumpăra un set de condimente. Unele plante cum ar fi arpagicul sau busuiocul sunt mai aromate atunci când sunt proaspete, faţă de cele uscate. De asemenea, mirodeniile îşi pierd aroma între timp. Cumpără condimente în cantităţi mici atunci când ai nevoie de ele. Aşa vei evita să găteşti cu mirodenii fără aromă.

Cutii opace pentru mâncare

Economiseşti bani şi arunci  mai puţină mâncare dacă foloseşti cutii reutilizabile de depozitare a alimentelor. Dar ce faci dacă acestea sunt opace şi nu vezi ce mâncare se află în fiecare cutie? Cel mai bine este să eviţi să cumperi astfel de recipiente şi să alegi în schimb cutiile transparente. De asemenea, mai poţi lua în calcul achiziţia de recipiente de de pozitare din sticlă, care pot fi folosite şi la cuptorul cu microunde.  

Prea multe căni de cafea

Când vine vorba de dezordinea din bucătărie, canile de cafea sunt una dintre principalele cauze. Sigur, totul începe destul de nevinovat. Cumperi o cană drăguţă ca suvenir din vacanţă.



Recente

Bomboane cu nuci si curmale  Sursa foto shutterstock 1698236485 jpg
Ciuperci umplute  Sursa foto shutterstock 1856331265 jpg
Aperitiv rapid  Sursa foto shutterstock 772182031 jpg
Crumble cu mere  Sursa foto shutterstock 1162314469 jpg
Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg