Mănânci noaptea? Acest obicei îţi poate influenţa negativ performanţele profesionale

1 mancare jpg jpeg

Ştim cu toţii că mâncarea consumată noaptea este nesănătoasă şi poate duce la acumularea kilogramelor în plus. Însă, un studiu arată şi faptul că oamenii care mănâncă la ore târzii, pot fi mai retraşi a doua zi la locul de muncă şi mai neproductivi.

În general, mâncatul alimentelor nesănătoase noaptea poate duce, în dimineţa următoare, la apariţia unor dureri de stomac. Totodată, specialiştii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord au constatat că o stare negativă se poate instala în următoarea zi, iar oamenii îşi pot schimba comportamentul, la locul de muncă, informează sciencedaily.com. 

Cum se schimbă comportamentul

Concluziile studiului au arătat că angajaţii care au mâncat alimente nesănătoase şi gustări seara târziu au fost mai predispuşi să raporteze probleme fizice şi emoţionale în dimineaţa următoare. Problemele includ: dureri de cap, dureri de stomac, diaree şi, surprizător, schimbări de comportament. Interesant este că persoanele studiate nu au mai fost atât de dispuse să îşi ajute colegii de muncă sau să facă un alt efort suplimentar. Totodată, specialiştii au descoperit că angajaţii au avut tendinţa să socializeze mai puţin şi să fie mai stresaţi, lucruri care le-au afectat în mod direct performanţele profesionale. Alimentele nesănătoase consumate de angajaţi seara au dus la tulburări emoţionale, precum: apariţia unor sentimente de vinovăţie şi de panică.

Studiul a fost realizat de Universitatea de Stat din Carolina de Nord, pe 97 de angajaţi, cu normă întreagă, din Statele Unite, care au răspuns la o serie de întrebări de trei ori pe zi, timp de 10 zile consecutive. Participanţii au răspuns pe tot parcursul studiului la întrebări legate de bunăstarea lor fizică şi emoţională. La sfârşitul fiecărei zile, participanţii au spus ce au făcut la locul de muncă şi acasă şi totodată au primit întrebări despre comportamentele lor alimentare. Printre obiceiurile nesănătoase au fost incluse: mâncatul de fast-food, mâncatul dulciurilor, alimentelor care conţin făină albă şi consumul de băuturi alcoolice sau cu zahăr.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Sistem intestinal jpg
rutina de dus jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
teacher looking her little student jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
front view cute family having special moment together jpg
1783592905 xWz3 jpg
cina in familie gradina vara jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
clickpentrufemei ro   Arta de a călători fără stres Cum să îți transformi concediul de vară într o experiență elenă de neuitat png
97d97df5a6af6a052b96523538c4423c (1) jpg
jelleke vanooteghem 9iurnIOEbis unsplash jpg
clickpentrufemei ro 167 0 jpg