Cum se tratează infecţiile respiratorii la copii

1 70343 original jpg jpeg

Infecţiile respiratorii sunt un set de afecţiuni cu mare prevalenţă la copii, care apar pe fondul sistemului imunitar scăzut şi care pot fi localizate la nivelul diferitelor segmente ale aparatului respirator. De fapt, în primul an de viaţă, cei mai mulţi copii vor avea până la 7-8 răceli. Confruntarea cu un copil bolnav poate fi foarte dificilă pentru părinţi, în special pentru mame.

Farmacia Sensiblu vine acum în ajutorul părinţilor cu o aplicaţie pe telefonul mobil,construită în jurul nevoilor acestora.

Cu ajutorul aplicaţiei găseşti mai rapid şi mai simplu produsele de care ai nevoie pentru sănătatea copilului tău. Aplicaţia te îndrumă spre cea mai apropiată farmacie,unde specialiştii Sensiblu te vor ajuta să obţii medicamentele şi tratamentul potrivit pentru afecţiunile respatorii cu care se confruntă cel mic.

Indiferent de zona în care te afli,Sensiblu te ajută să găseşti şi traseul cel mai bun pentru tine. Totuşi,înainte,verifică dacă medicamentele dorite sunt disponibile!

Accesând aplicaţia Sensibluvei descoperi toate noutăţile şi ofertele în curs,disponibile în farmacii.

Printre cele mai comune simptome care anunţă o infecţie respiratorie la copil sunt:congestia nazală (nas înfundat),strănutul frecvent,durerea în gât şi febra.

Dacă după câteva ore de la apariţia acestor simptome copilul începe să devină agitat,încep să apară fluide la nivelul nasului,tusea,lipsa poftei de mâncare,probleme digestive,dificultate în respiraţie,dureri de cap,dureri de urechi-copilul a contactat o infecţie de tract respirator.

Cele mai multe infecţii respiratorii sunt de natură virală şi bacteriană şi sunt extrem de contagioase. Acestea se transmit direct,pe cale aeriană,sau indirect,prin obiecte contaminate cu particule de salivă infectată (jucării,clanţă uşă,alimente,haine etc).

Pediatrul este primul şi singurul care trebuie să ofere un diagnostic şi tratament pentru copil în cazul unei infecţii respiratorii.

Cele mai frecvente afecţiuni sunt rinofaringita,faringita şi laringita. La vârste mici,bronsiolita este relativ des întâlnită.

Rinofaringita acută

Este o inflamaţie acută a mucoasei nazale şi faringiene de cauză virală,ce se manifestă prin congestie nazală,respiraţie dificilă,tuse seacă asociată sau nu cu febră. Aceste simptome pot dura între 7 şi 14 zile în formele necomplicate. În tratamentul rinofaringitei se recomandă hidratarea corespunzătoare,desfundarea nasului cu ser fiziologic şi îndepărtarea secreţiilor. Febra va fi combătută cu antitermice.

Bronsiolita

Este o afecţiune virală,întâlnită în special la sugar şi se manifestă prin rinoree,tuse,respiraţie dificilă şi şuierătoare. Este recomandat consultul unui medic pediatru,care va face o evaluare corectă a afecţiunii şi va recomanda tratamentul adecvat.

Aplicaţia Sensiblu este ca un farmacist personal.

7effb4af3660382ba29c5045e8d6511c jpg jpeg

Prin intermediul acestei aplicaţii poţi solicita sau poţi activa cardul de fidelitate Sensiblu pentru a te bucura de toate avantajele acestuia. În plus,farmacistul tău personal te ajută să găseşti informaţii utile din domeniul sănătăţii – spitale şi clinici din România,să identifici cele mai apropiate specialităţi şi să afli cum poţi acorda primul ajutor în caz de nevoie.

Aplicaţia Sensibluconţine şi o parte de divertisment. Astfel,odată instalată aplicaţia,vei fi informat despre starea vremii,horoscopul sănătăţii pentru fiecare zodie în parte,noutăţi despre produsele disponibile în farmaciile Sensiblu,cât şi promoţiile şi campaniile în desfăşurare.

Aplicaţia conţine şi o rubrică importantă,"Ştiaţi că..",unde sunt prezentate detalii despre anumite afecţiuni,tratamente şi sfaturi de la medicii specialişti.

Descarcă gratuit aplicaţia Sensiblu din App Store sau Google Playşi vei fi la curent cu locaţiile Sensiblu,ofertele promoţionale,punctele de pe cardul Sensiblu şi cu toate noutăţile. În felul acesta,te vei putea organiza mult mai bine şi mai uşor,direct de pe mobil,în orice loc te-ai afla.

Articol sponsorizat.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg