Cum trataţi natural laringita

1 67180 original jpg jpeg

Afecţiune de sezon care implică, adesea, tuse, răguşeală şi o stare generală proastă, laringita poate fi tratată şi cu ajutorul plantelor. În plus, hidratarea şi igiena sunt esenţiale pentru a scăpa de această boală.

O infecţie a tractului respirator superior,iritarea coardelor vocale,sinuzita,refluxul gastro-esofagian şi alergiile sunt principalele cauze ale declanşării laringitei. Însă laringita se poate vindeca rapid dacă ştii ce paşi trebuie urmaţi.

Nu ţipaţi şi nu beţi suc acidulat

“Când ai laringită,coardele vocale sunt sensibile şi iritate,iar condimentele,nucile,seminţele uscate sau băuturile acide nu fac altceva decât să accentueze disconfortul şi inflamaţia din gât. Forţarea acestora prin ridicarea tonalităţii şi vorbitul excesiv sunt absolut interzise deoarece pot duce la leziuni care se vor resimţi şi după tratarea afecţiunii. De asemenea,băuturile carbogazoase şi cele bazate pe cafeină trebuie evitate pentru că deshidratează organismul şi irită laringele”,explică dr. Carmen Nonn,specialist în medicină complementară,Laboratoarele Fares BioVital.

Nu fumaţi

“Pentru o refacere rapidă,fumatul şi consumul de alcool trebuie întrerupte. De asemenea,mâncaţi alimente moi,semilichide,lichide şi călduţe pentru a nu inflama şi mai mult zona afectată”,susţine dr. Nonn.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg