Deficienţa de zinc, o problemă reală
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) forul responsabil cu sănătatea publică la nivel global, a estimat că la nivel global, prevalenţa deficienţei de zinc, este mai mare de 20%, apreciind că aceasta reprezintă o afecţiune extrem de importantă şi îngrijorătoare care necesită tratament adecvat.. Acest lucru înseamnă că cel puţin 1.5 miliarde de persoane suferă de carenţă de zinc.
De asemenea, îngrijorător este faptul că deficitul nutriţional de zinc afectează la nivel global circa 2 miliarde de persoane din ţările în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate, procentajul este mult mai scăzut, însă şi acestea se află sub incidenţa deficienţei de zinc. Spre exemplu, în Statelor Unite ale Americii, 10% dintre cetăţeni ingerează mai puţin de 50% din necesarul zilnic de zinc. În urma cercetărilor efectuate, forul mondial a stabilit că nivelul necesarului zilnic de zinc, în afara cazurilor de anormalităţi intestinale şi de pierderi urinare, se poate acoperi cu un consum alimentar normal. Mergând în detaliu, principalele cauze ale deficienţei de zinc dobândite sunt: consumul insuficient de alimente (malnutriţie), lipsa cărnii din meniu, consumul excesiv de alcool, biodisponibilitatea redusă a zincului ca urmare a consumului de fitat, tetraciclină, penicilină, corticosteroizi, doze mari de fier şi calciu, contraceptive orale sau tanin, boli renale cronice, terapia cu penicilamină, afecţiunile gastro-intestinale, sindromurile de malabsorbţie, bolile hepatice (hepatită virală acută şi cronică), malignităţi, afecţiuni cronice debilitante, disfuncţia exocrină pancreatică, transpiraţia excesivă în climatele tropicale fierbinţi, intervenţiile chirurgicale majore (arsuri, pierderi de sânge, etc.), ischemia şi infecţiile severe.
Toate cauzele enumerate mai sus se referă doar la deficienţa dobândită, însă pe lângă această există şi deficienţa moştenită care apare ca urmare a nivelului scăzut al absorbţiei de zinc pe care unul sau ambii părinţi îl prezintă. Deficienţa moştenită se numeşte Acrodermatitis Entropathica, fiind totuşi o afecţiune destul de rară.
Trebuie reţinut însă că pierderea zincului din organism se poate produce pe diverse căi: prin intestin din cauza secreţiilor pancreatice, prin urinare, prin menstruaţie, prin transpiraţie, prin căderea părului ş.a.m.d.
Suplimentele de zinc - Beneficii
Trei factori principali pot influenţa rata de succes a unui tratament cu suplimente de zinc: boala în sine, modul de aplicare a tratamentului şi tipul de sare de zinc care se foloseşte.
Zincul se poate administra pe cale orală sub forma de acetat, gluconat şi sulfat. Cel din urmă s-a dovedit a fi cel mai sigur şi cel mai acceptat de organismul uman. La fel de important este şi dozajul care se face în funcţie de vârstă şi sex. Spre exemplu, consumul zilnic, recomandat de către OMS, este de 5 mg pentru sugari şi 10-15 mg pentru adulţi. La femeile gravide sau cele care alăptează, doza zilnică recomandată diferă. Pentru informatii suplimentare vizitati: http://www.zinkit.ro/.
De cele mai multe ori, Zincul este folosit ca medicament secundar, în ajutorul unui medicament primar, având ca efect scăderea morbidităţii şi a mortalităţii cauzate de infecţiile acute ale rănilor, scurtând timpul de vindecare al acestora, reducerea incidenţei diareei la copii şi sugari, îmbunătăţirea rezistenţei la infecţii în cazul persoanelor de vârsta a treia şi asigurarea creşterii propice şi rapide a fătului, sugarilor şi copiilor cărora le dezvoltă funcţiile cognitive.
Sunt indicii serioase că zincul ar putea preveni cancerul prin reducerea stresului oxidativ şi prin rolul pe care acesta îl joacă în imunitate.
