Depresia poate fi ţinută în frâu!

1 65736 original jpg jpeg

La nivel global, 1 din 5 persoane suferă de depresie, indiferent de vârstă. Netratată, această boală poate avea repercusiuni grave şi poate duce chiar şi la sinucidere. Din păcate, boala este trecută cu vederea şi doar 35% dintre persoanele suferinde apelează la ajutorul specialiştilor.

Odată diagnosticată,depresia poate fi tratată medicamentos şi prin psihoterapie,susţine psihoterapeutul Livia Căciuloiu. În plus,un rol esenţiat îl are şi sprijinul familiei. Dacă suferi de depresie,există câteva lucruri de care poţi ţine cont pentru a trece mai uşor peste problemă.

Discută cu cei apropiaţi

Este important ca familia şi prietenii tăi să ştie că treci prin momente grele. Chiar dacă ei nu te vor înţelege întru totul,e bine să nu te izolezi,ci să-ţi comunici deschis nevoile şi sentimentele,recomandă psihoterapeutul Livia Căciuloiu. Poate că nu vei avea starea necesară şi energia suficientă pentru a întreţine toate relaţiile,dar este indicat să-ţi selectezi câteva persoane cu care să poţi comunica,formându-ţi un grup de oameni de încredere.

Ai grijă de sănătatea ta fizică şi mentală

Persoanele care suferă de depresie se confruntă adesea cu insomniile şi lipsa poftei de mâncare. Acestea,însă,nu sunt motive pentru care să renunţi la stilul de viaţă sănătos. Dimpotrivă,fă un efort pentru a te hrăni. De altfel,şi mişcarea este indicată,iar administrartea tratamentului medicamentos prescris de medic este absoult necesară,susţine specialistul Livia Căciuloiu. Psihoterapia este eficientă în tratarea depresiei,deoarece îl ajută pe pacient să-şi reechilibreze viaţa emoţională,să detecteze şi să găsească soluţiile potrivite în rezolvarea problemei. 

Citeşte şi:

Curele de slăbit pot accentua stările de depresie

Remedii naturiste contra depresiei

Stabileşte-ţi obiective mici,dar realizabile

Nu te împovăra cu scopuri greu de atins,ci mai degrabă ţine cont de starea ta psihică atunci când îţi faci programul zilnic. Când suferi de depresie,te copleşesc stările de oboseală şi ţi-e greu să te concentrezi pe anumite probleme. Pentru a nu te simţi frustrată că nu ai realizat ceea ce ţi-ai propus,stabileşte-ţi obiective mici,dar pe care le poţi îndeplini cu succes.

Continuă să faci lucrurile din plăcere

Chiar dacă acum simţi că pasiunile tale nu-ţi mai provoacă plăcerea de altădată,nu renunţa la ele. Uită-te la un film bun,plimbă-te prin parc sau găteşte-ţi mâncarea care-ţi place cel mai mult. Starea de letargie şi gîndurile negative îţi vor spune că totul este inutil,dar insistă. Cu siguranţă aceste activităţi te vor ajuta să revii la vechile obiceiuri şi chiar vor grăbi însănătoşirea.

Info

La nivel mondial,numărul femeilor care suferă de depresie este de 3 ori mai mare decât al bărbaţilor afectaţi de această boală. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,2 din 10 mame se confruntă cu depresia post-natală.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg