E confirmat: o aspirină pe zi reduce riscul de cancer!

1 67490 original jpg jpeg

Toate drumurile din copilărie la bunici au fost marcate de veşnica lor întrebare: „Mi-ai adus pastica?”. ”Pastica” însemna aspirinele, pe care bunicii le luau de vreo trei sferturi de secol, câte una pe zi, şi-aveau să le ia până în ziua morţii lor (cam pe la vârsta de 100 de ani).

Nu ştiu ce studii va fi avut la îndemână medicul care,imediat după primul război mondial,le indicase să ia câte o aspirină pe zi. Însă la un secol distanţă,cercetările aprofundate aveau să confirme opinia lui:o aspirină pe zi e sănătate curată (cu unele restricţii,desigur!).

Cercetări recente au arătat că o acţiune simplă,precum înghiţirea unei aspirine pe zi,poate reduce semnificativ riscul de cancer şi de moarte prin cancer. Cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra au descoperit că o aspirină pe zi,luată timp de 10 ani de către persoanele cu vârste între 50 şi 65 de ani ar putea reduce semnificativ riscul de cancer şi de moarte. Pilula reduce riscul de cancer de colon,cancer esofagian,cancer de stomac şi scade rata de deces cu 35-50%.

Citeşte articolul integral pe ANTENA SATELOR.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg