„Efectul Primei Nopţi” cauzează multe tulburări de somn. Despre ce este vorba

1 lipsa de somn jpg jpeg

Ţi s-a întâmplat vreodată să ai un somn neliniştit, deoarece ai schimbat locul în care dormeai de obicei? Dacă ai petrecut cel puţin o noapte într-o cameră de hotel, la un prieten sau în orice alt loc departe de casă, probabil ştii cât de greu este să dormi bine într-un alt pat, decât cel de acasă. Oamenii de ştiinţă au studiat acest aspect şi s-a dovenit că există o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen bizar.

Somnul este crucial pentru celulele creierului nostru şi pentru refacerea muşchilor. Tocmai de aceea, mulţi doctori ne recomandă cel puţin opt ore de somn pe zi, pentru o viaţă sănătoasă. Ce se întâmplă atunci când nu putem dormi suficient şi de ce atunci când ne petrecem noaptea într-o cameră nouă nu ne putem odihni corespunzător?

„Efectul FNE‟ sau când creierul percepe un pericol

Specialiştii au studiat ce se întâmplă în corpul tău atunci când te dormi într-un loc nou. Fenomenul de a te lupta să dormi bine când eşti în alt pat se numeşte „First Night Effect (FNE)” - „Efectul Primei nopţi” . Se pare că, atunci când dormi într-un loc nou, creierul îl percepe precum un mediu periculos şi nu te lasă să adormi complet. Dacă avem dificultăţi de somn, doar o emisferă a creierului nostru se odihneşte şi nu putem adormi profund. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Brwon a studiat acest fenomen pe 35 de voluntari sănătoşi, pe care i-au invitat să petreacă două nopţi într-un laborator special echipat, unde au studiat ce se întâmplă când adorm într-un loc nou. Au descoperit o asimetrie între partea stângă şi partea dreaptă a creierului lor: emisfera stângă nu se afla într-o stare de somn la fel de profundă ca emisfera dreaptă, iar acest lucru îi făcea pe oameni mai vulnerabili şi mai sensibili la sunetele ciudate (percepute de creier fiind periculoase).

Lipsa de somn cauzează multe probleme

Deşi „Efectul Primei Nopţi” este destul de interesant, acesta poate aduce adevărate probleme celor care îl experimentează în mod constant. Lipsa somnului poate cauza probleme precum: obezitatea, hipertensiunea arterială sau diabetul. Totuşi, cercetătorii ne liniştesc şi spun că ne putem antrena creierul să reziste atunci când trecem prin această experienţă, deoarece creierul uman este foarte flexibil.

Aceste trucuri te vor ajuta să dormi mai bine

Cercetătorii au venit cu câteva trucuri practice care te vor ajuta să depăşeşti acest efect şi să dormi bine indiferent de locul în care alegi să îţi petreci noaptea:

  • Deoarece „Efectul FNE” este legat de locurile necunoscute, obiectivul tău este să faci ca noul loc de somn să semene cu domitorul tău. Este indicat să aduci ceva familiar în noua cameră, precum: perna, pijamalele preferate sau o băutura fierbinte pe care o prepari de obicei înainte de culcare.
  • Este recomandat să îţi creezi un mediu înconjurător prietenos. De exemplu, rezervă o cameră de hotel cu dimensiunea patului precum cel de acasă. Dacă eşti obişnuit să dormi singur într-un pat dublu, alege şi în noua cameră să faci acelaşi lucru.
  • Păstrează-ţi rutina de somn: încearcă să adormi la aceeaşi oră pe care o ai de obicei şi urmează-ţi ritualurile pe care le ai înainte de culcare. 

Sursă foto: Shutterstock



Recente

de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg