Fibromul uterin apare după 30 de ani

1 71444 original jpg jpeg

Afectează o femeie din cinci, iar cele mai multe cazuri se înregistrează la femei trecute de vârsta de 30 de ani. Fibromul uterin se manifestă ca o tumoare. Una beningnă, însă, pentru care există metode de tratament moderne şi eficiente.

Fibromul uterinapare în urma dezvoltării unei singure celule uterine,care se divide haotic şi rapid,până ajunge să formeze un conglomerat celular rotund şi dur,ca de cauciuc.

De ce apare,nu se ştie exact,dar s-a observat că anticoncepţionalele şi kilogramele în exces sunt factori care favorizează apariţia fibromului.

Poate ajunge la greutatea unui făt de 7 luni

Sună înfricoşător,dar dimensiunile fibromului pot fi uriaşe pentru corpul uman,putând ajunge chiar şi la greutatea unui făt de 7 luni.

De asemenea,se pot dezvolta în acelaşi timp mai multe fibroame,iar femeile care nu au dat naştere la copii sunt de trei ori mai predispuse să dezvolte fribroame.

Ce înseamnă fibrom subseros

Locul unde se dezvoltă indică tipul tumorii. Prin urmare,dacă s-a format pe suprafaţa uterului,fibromul se numeşte subseros.

Dacă a apărut în peretele uterului poartă numele de fibrom intramural,iar dacă este localizat sub endometru,fibromul se numeşte submucos.

Tratamente chirurgicale

Printre opţiunile de tratament se numără şi histerectomia,dar înainte să accepţi această variantă propusă de medic cere şi o a doua opinie medicală. Intervenţiaconstă în extirparea uterului în totalitate şi necesită chirurgie abdominală,vaginală şi/sau laparoscopică.

Este inutil de precizat că femeile care sunt supuse la  asemenea intervenţie nu se mai pot gândi la conceperea de copii.

În unele cazuri se poate efectua doar miomectomie. Această intervenţie chirurgicală constă în extirparea doar a fibromului,cu conservarea restului uterului şi reprezintă opţiunea cea mai bună pentru femeile care doresc copii.

Tehnicile pe bază de laser îl distrug din interior

În ultimii ani,se utilizează tehnici eficiente în tratamentul fibromului,precum mioliza sau ablaţia cu ajutorul laserului,care se bazează pe distrugerea fibromului din interior. Această tehnică inhibă „hrănirea“ tumorii cu sânge.

Info!

De regulă,fibromul nu se manifestă,de aceea cele mai multe femei ajung să fie depistate cu fibrom în urma unui control de rutină. Însă menstruaţia abundentă poate fi un posibil semn.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg