Iată cum apare rezistenţa la antibiotice

1 73808 original jpg jpeg

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că sănătatea publică, la nivel mondial, este grav afectată de rezistenţa bacteriilor la antibiotice. Iată cum şi de ce apare acest fenomen şi cum poate fi prevenit.

Toată lumea a luat,măcar o dată în viaţă,antibiotice. Ele constituie cea mai importantă armă împotriva bacteriilor care ne îmbolnăvesc,însă administrarea abuzivă a acestora nu doar că le fac ineficiente,dar ajută bacteriile să devină mai puternice. În aceste condiţii,specialiştii OMS atrag atenţia asupra riscului major ca infecţii care până acum se tratau uşor cu antibiotice să ajungă chiar să pună în pericol viaţa bolnavului.

Bacteriile suferă transformări

"Rezistenţa la antibiotice înseamnă, de fapt, capacitatea anumitor bacterii de a deveni insensibile la aceste tratamente. Astfel, infecţiile se tratează mai greu, iar terapiile sunt mai scumpe şi mai toxice. Uneori, devin chiar imposibil de vindecat. Unele boli comune pot deveni incurabile dacă bacteriile care le-au generat sunt insensibile la tratamentul antibiotic. De aceea, nu se recomandă administrarea de antibiotice fără recomandarea medicului şi, deseori, nici fără analize prealabile care să stabilească ce bacterie a afectat bolnavul şi la ce tip de antibiotic este sensibilă",explică dr. Laurenţiu Luca,directorul Clinicii PULS.

Şase reguli care ne pot salva viaţa

1. Nu lua antibiotice fără recomandarea medicului

2. Dozează corect administrarea lor

Citeşte continuarea AICI



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg