Obezitatea, moştenire de familie?

1 70591 original jpg jpeg

În România, există peste patru milioane de persoane obeze. La nivel mondial, se înregistrează un miliard de adulţi supraponderali. Motivele kilogramelor în plus ale românilor sunt stilul de viaţă sedentar, consumul mare de grăsimi de origine animală, dar şi moştenirea genetică.

Într-un top al celor mai rele moşteniri genetice,pe locul 5 se situează obezitatea. Porţiile „super size” şi un pachet de gene nefaste,iată formula clasică a obezităţii. O teorie ştiinţifică sugerează chiar că aceleaşi gene care i-au ajutat pe strămoşii noştri să supravieţuiască,acum lucrează împotriva noastră.

De ce? Pentru că mâncăm mai mult decât avem nevoie şi ne mişcăm mai puţin decât avem nevoie. Oricum ar fi,un lucru e clar şi verificat în statistici:copiii,de la sugari la şcolari,cântăresc din ce în ce mai mult peste greutatea normală. Dar să vedem cum devine obezitateacea mai grea moştenire.

Din tată-n fiu...

Părinţii graşi vor avea copii graşi. Şi asta din două motive:unul ţine de moştenirea genetică,iar altul ţine de obiceiurile alimentare pe care le deprind copiii în familii de supraponderali. Preocuparea pentru greutatea normală a celor mici trebuie să înceapă înainte de… naştere.

O gravidă supraponderală poate naşte un copil cu afecţiuni metabolice. Ca să nu mai vorbim de nou-născuţii cu greutate de peste 5 kg. Numai pediatrul poate confirma că sunt sănătoşi.

VIDEO şi alte informaţii esenţiale găseşti pe clicksanatate.ro.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg