Regele care a murit pentru că a refuzat să mănânce legume. Ce boală i-a grăbit sfârşitul?

Noile cercetări ale istoricilor francezi au desluşit misterul morţii ultimului rege cruciat pe nume Ludovic al IX-lea sau Sfântul Ludovic. Se ştia, până de curând, că murise din cauza ciumei, însă oamenii de ştiinţă susţin acum că regele Franţei s-a stins dintr-un motiv pe cât de simplu, pe atât de surprinzător – nu mânca legume.

Ştim cu toţii că o alimentaţie bogată în verdeţuri de tot felul este benefică sănătăţii noastre, însă nici prin gând nu ne-ar trece că lipsa legumelor din dieta zilnică ne poate curma viaţa. Ei bine, exact asta i s-a întâmplat unuia dintre cei mai neînfricaţi luptători din istorie, singurului rege canonizat al Franţei. Regele Ludovic al IX-lea s-a evidenţiat prin neînfricarea sa pe câmpul de luptă şi rezultatele uimitoare pe care le-a avut în mai multe cruciade sângeroase, dar şi prin înfiinţarea Parlamentului de la Paris şi alte reforme răsunătoare, însă a pierit în mod stupid – a fost răpus de complicaţiile suferite în urma adoptării unei diete lipsite complet de legume. Noile descoperiri istorice O echipă întreagă de cercetători internaţionali au publicat în Noul raport ştiinţific al Jurnalului Stomatologiei şi al Chirurgiei Oro-Maxilo-Faciale noi informaţii cu privire la alimentaţia participanţilor la cruciade. Astfel, în 1270, în Tunisia, aceştia aveau parte de alimentele locale, care conţineau cantităţi mari de vitamina C, printre alte vitamine şi minerale necesare bunei funcţionări a organismului, însă războinicii preferau tradiţionalele mese cu multă carne, care i-au grăbit sfârşitul Regelui Ludovic al IX-lea. Boala de care suferea regele Echipa condusă de nimeni altul decât medicul legist francez Philippe Charlier, care a devenit cunoscut pentru că a studiat inima lui Richard Inimă de Leu şi maxilarul lui Adolf Hitler, susţine că Ludovic a suferit de scorbut, o boală cauzată de lipsa vitaminei C din alimentaţie, care se manifestă prin slăbirea forţei musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinţilor şi chiar apariţia unor plăgi deschise. Cum de s-a ajuns la această concluzie? Ei bine, au studiat maxilarul care a fost ţinut în catedrala Notre-Dame din Paris şi care s-a dovedit că a aparţinut regelui francez şi au ajuns la concluzia că era afectat de scorbut. De fapt, studiul realizat pe acel maxilar le-a confirmat oamenilor de ştiinţă informaţiile pe care istoricii le aveau de ceva timp cu privire la sănătatea marelui rege francez. Se pare că Sfântul Ludovic obişnuia să „scuipe bucăţi de gingie”, lucru care este vizibil şi la mandibula cu pricina. „Dieta regelui nu era deloc echilibrată”, declară dr. Charlier. „A trecut prin multe perioade de post şi a suportat multe penitenţe. La acea vreme, nu se pregăteau temeinic pentru luptă, nu plecau în cruciade cu tot ceea ce le-ar fi fost de folos din punct de vedere alimentar. Nu luau cu ei apă sau fructe şi legume. ” „Bărbaţi în toată firea care urlau ca femeile în travaliu” Un articol publicat în The Local face cunoscute declaraţiile pe care prietenul regelui, Jean de Joinville, le-ar fi făcut la un moment dat despre „bărbaţi în toată firea care urlau ca femeile în travaliu atunci când <dentistul> le tăia ţesutul mort din gură, pentru a putea să mânânce din nou”. Să-şi mestece carnea, mai exact, pentru că mesele lor erau consistente în aşa ceva. A trebuit să treacă mult timp până să-şi dea seama oamenii de importanţa vitaminelor în alimentaţie. Descoperirea beneficiilor pe care vitaminele ni le oferă a fost un proces îndelungat şi dureros, care a început cu revelaţia că anumite boli pot fi cauze de lipsa de vitamine. A fost o lecţie dură pe care omenirea a fost nevoită s-o înveţe – aceea că nu se murea doar din cauza contaminării mâncării, ci şi ca urmare a apariţiei bolilor cauzate de lipsa unor nutrienţi în dieta noastră. Conform publicaţiei Atlas Obscura, între anii 1500 şi1800 se estimează că aproximativ 2 milioane de marinari care au murit de scorbut. Abia în 1927 s-au descoperit cauza şi tratementul pentru această boală. Cel care a făcut revoluţionara descoperire este biochimistul maghiar Szent-Györgyi, care a şi câştigat Premiul Nobel pentru Medicină, în 1937.