Scleroza multiplă are efecte nebănuite - Selma Blair nu se poate opri din plâns. Cum arată actriţa la 3 ani de la diagnostic?

1 selma blair 11 jpg jpeg

Starul din „Cruel Intentions” este subiectul unui nou documentar, „Introducing, Selma Blair”, în care actriţa dezvăluie lupta pe care o duce împotriva sclerozei multiple, boală cu care a fost diagnosticată în august 2018.

Filmul regizat de Rachel Fleit ne arată tuturor cum este viaţa de zi cu zi a vedetei care suferă de crunta boală autoimună. Mai mult de un an, Selma a avut dureri insuportabile şi tot felul de dificultăţi – de la a nu mai putea vorbi la incapacitatea de a-şi folosi piciorul stâng. O bună parte din documentar este despre experienţa pe care a avut-o după transplantul de celule stem şi şedinţele de chimioterapie, pe care le-a făcut cu speranţa îmbunătăţirii sănătăţii lui Blair şi care au reuşit să-i repornească sistemul imunitar. Documentarul cu pricina a fost lansat sâmbătă, pe 8 octombrie, eveniment care i-a pricinuit vedetei mari emoţii. Odată intrată în sala în care avea loc lansarea, audienţa s-a ridicat în picioare şi a aplaudat-o pe actriţă, lucru care i-a adus acesteia lacrimi în ochii ei. „Nu m-am simţit prea bine acum câteva minute, am venit destul de greu aici, aşa că vă mulţumesc!...”, a răspuns ea reacţiei publicului. Selma a explicat de ce a avut o reacţie atât de emoţională la aplauzele celor prezenţi: „Sufăr de efectul pseudobulbar (n.r. care declanşează râsul sau plânsul brusc şi inexplicabil, ca efect al unei defecţiuni a sistemului nervos) şi nu mă pot opri din plâns. Dar lacrimile sunt de preferat decât cealaltă reacţie ce poate fi dată de această afectare pseudobulbară – un comportament obraznic. Mi-aş dori să mă fi putut prezenta mai bine în faţa voastră!...”

De când a primit nemilosul diagnostic, Blair a fost deschisă şi comunicativă cu privire la efectele pe care le are scelroza multiplă asupra organismului ei. Documentarul respectiv scoate la iveală un alt aspect greu de suportat – mama actriţei, Molly Cooke, a decedat la 82 de ani în mai 2020, chiar în timp ce se filma documetarul, şi, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, a fost înmormântară singură, fără să o aibă pe fiica ei la înmormântare.

Selma Blair şi-a lansat documentarul „Introducing, Selma Blair” la Festivalul Internaţional de Film din Hamptons. „M-am bucurat aşa mult că am fost printre oameni!”, a povestit vedeta celor de la People după încheierea evenimentului. „Nu mi-am dat seama că lansarea din Hamptons a fost prima mea ieşire din casă de când a început pandemia. Nici măcar la înmormântarea mamei nu m-am dus. Mi-am dat seama cât de plăcut a fost să am parte de o astfel de ieşire!”

În august 2021, Selma ne-a informat pe toţi că este în remisie după ani întregi în care s-a chinuit atât de mult: „Prognoza în ceea ce mă priveşte este minunată! Sunt în remisie! Celulele stem au avut acest efect! A durat un an pentru ca celulele stem să-şi facă efectul şi să scadă inflamaţia din corpul meu”, a dezvăluit, astă vară, plină de speranţă şi încredere starul hollywoodian.

“Introducing, Selma Blair” va putea fi urmărit de americani în câteva cinematografe începând cu 15 octombrie şi restul lumii îl poate vedea online de la data de 21 octombrie.

Foto - Instagram Selma Blair



Recente

Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg