Cum faci faţă tiraniei „De ce”

„De ce este cerul albastru” ori „De ce băieţii sunt diferiţi de fete”. Dacă nu ţi-a pus aceste întrebări până acum, fii sigur că i-au încolţit undeva în minte şi aşteaptă momentul potrivit. Asigură-te că ştii ce să-i răspunzi când întrebările vor veni.

„Tirania” întrebărilor fără sfârşit începe undeva în jurul vârstei de doi ani,când prichindelul începe să se familiarizeze cu lumea în care trăieşte. Fiecare răspuns pe care i-l dai îi hrăneşte curiozitatea şi îl ajută să-şi formeze o imagine din ce în ce mai completă despre lume şi despre regulile ei. Pe de altă parte,orice refuz al tău de a-i răspunde îi creează mici frustrări şi lasă goluri în cunoştinţele lui.

Ţine cont de vârstă

Nu-ţi cere nimeni să-i dai răspunsuri ştiinţific exacte. Clar nu va avea cum să le verifice şi,în plus,crezi că le-ar putea înţelege? Adaptează-te exact vârstei şi nivelului lui de cunoaştere. Un exemplu este cel cu obişnuita întrebare „Cum vin copiii pe lume”. Unui copil de până în patru ani îi explici mai puţin prin cuvinte şi mai mult cu ajutorul desenelor şi simbolurilor. Mai mult,pentru că aceasta este perioada în care toată lumea se raportează la el,foloseşte explicaţii care îl aşază pe el în centru:„Copiii ca tine vin pe lume din burtica mamei…”. De abia după şapte-opt ani poţi trece la explicaţii mai mult verbale. Însă nu este momentul de a-i spune exact cum se concep copiii,ci cum vin ei pe lume. Cu menţiunea că,atunci când va veni momentul,îi vei explica şi această parte. De regulă,este bine să-i explici această parte chiar înainte de a învăţa la şcoală aparatul reproducător.

Răspunsuri posibile

Dacă întrebarea copilului te-a blocat.Te-a întrebat de ce este cerul albastru şi de ce norii sunt pufoşi? Bun,poate nici tu nu ştii exact cum stă treaba cu ionosfera şi cu mesele de aer,dar nu este un motiv suficient să-i laşi curiozitatea nesatisfăcută. Întreabă-l de ce crede el că cerul este albastru,pentru a vedea cât de mult înţelege. Unui copil mic (doi-trei ani) îi ajunge şi un răspuns general:„Albastru este pentru zilele însorite şi cenuşiu,pentru cele mohorâte”. Dacă este mai măricel,puneţi-vă împreună pe studiat problema. Până la urmă şi tu trebuie să afli odată şi odată cum este cu propagarea razelor solare în termosferă.

Când întrebarea te face să te jenezi.Sunteţi în parc,în jur sunt cel puţin 10 mămici cu câte doi copii fiecare,iar el îţi pune o întrebare de îţi iau urechile foc. Îi explici că este o întrebare mai sensibilă şi că îi vei da un răspuns imediat ce ajungeţi acasă. Nu uita să te ţii însă şi de promisiune!

Peste 90 la sută din întrebările care încep cu „De ce” sunt sincere,spun specialiştii în psihologia copilului. Cel mic este într-un loc necunoscut,vede lucruri sau activităţi care-i sunt străine şi chiar este curios să afle ce este cu ele. Însă există situaţii în care pune astfel de întrebări fie din răsfăţ,fie pentru că simte că nu-i acorzi suficientă atenţie. Întreabă-l de ce crede el că iepuraşul are urechile mai mari decât cele ale căţelului. Dacă întrebarea e pusă doar pentru a-ţi atrage atenţia,va renunţa la ea. Dacă este chiar interesat,sigur se va arăta mai mult decât bucuros să îţi spună părerea lui. La rândul tău,ajută-l cu informaţii ajutătoare.