Cum treci peste un adulter

1 50253 original jpg jpeg

Furie, dezamăgire, deznădejde... sunt sentimentele pe care le simte o femeie înşelată. Şi întrebarea repetată obsesiv în gând: „Şi acum ce fac?“

Răspunsul depinde numai şi numai de tine. Accepţi şi ierţi sau... pleci. Important este să fii sigură că ai luat decizia cea mai bună.

Nu te lăsa condusă de furia de moment,pentru că o astfel de hotărâre trebuie să o iei cu mintea limpede. Asta ca să nu regreţi mai târziu...

Purtaţi o discuţie sinceră

Răspunsul la întrebarea „Să rămân sau să plec” depinde de gravitatea faptelor lui. A fost o aventură de o noapte sau a avut o amantă un timp mai îndelungat?

Asta ar trebui să afli chiar de la el,încercând să-ţi păstrezi mintea limpede şi calmul. Spune-i tot ceea ce ai pe suflet,apoi găsiţi împreună nişte răspunsuri.

Ca să poţi să-l ierţi,trebuie să ştii tot adevărul.

Împărtăşeşte-ţi durerea

După o astfel de trădare,este foarte important să vorbeşti cu oameni de încredere sau chiar cu un psiholog.

Sunt persoane care te pot ajuta să vezi lucrurile mult mai clar şi să alegi ceea ce este mai bine pentru tine.

Totodată,te vei elibera mult mai uşor de furia acumulată,decât dacă ai alege să treci singură prin acest calvar.

Un alt sfat de care să ţii cont:nu face greşeala de a rămâne doar de dragul copiilor alături de un om care te-a trădat.

Este mult mai bine pentru ei să-şi vadă părinţii fericiţi,chiar dacă trăiesc separat,decât împreună,certându-se mereu.

Dacă te hotărăşti să-i acorzi a doua şansă,nu-i face reproşuri.

N-a fost decât plăcere fizică...

Când înşală,aproape orice bărbat spune că a fost doar pentru sex şi că tu eşti cea care contează pentru el.

Deşi afirmă că are sentimente doar pentru tine,e clar că între voi ceva scârţâie. Chiar dacă el a călcat strâmb,  căutaţi împreună motivul.

Să fie rutina,poate ai fost mai rece cu el sau tentaţia fructului oprit? Dacă-l ierţi,gândeşte-te că şi tu trebuie să schimbi ceva în comportamentul tău.

Nu-i face reproşuri

Dacă rămâi alături de el,nu considera asta ca pe un semn de slăbiciune. Din contră,acest lucru necesită o doză mare de curaj şi de tărie de caracter.

Ai ales să înfrunţi realitatea. Important este să nu-i scoţi ochii ori de câte ori ai ocazia. Ten­siunile şi reproşurile vor duce la o ruptură.

Sigur că vrei să te asiguri că şi-a înţeles lecţia,dar există modalităţi mai subtile,care nu vă vor face viaţa un iad...



Recente

Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg