De ce să nu mănânci pe birou

1 47571 original jpg jpeg

Vrei să ai succes în carieră şi să te evidenţiezi în faţa celorlalţi drept o femeie de succes? Este foarte bine că ai ţeluri înalte. Cu toate acestea, ai grijă să nu cazi în plasa celor care uită de ei pentru a a avea rezultatele dorite la serviciu.

Pe aceeaşi temă:

Cum să rezişti la serviciu înainte de vacanţă

Trucuri ca să munceşti bine în biroul open spaceUna dintre cele mai mari greşeli pe care le poţi face atunci când vrei să fii o profesionistă la locul de muncă este să sari peste banala masă de prânz sau,de ce nu,să mănânci la birou. Astfel,biroul de lucru,în afară de rolul de „depozit” pentru computer,telefon şi poze ale familiei,devine şi un loc pentru servit masa. Nu dă bine în faţa colegilorFără doar şi poate,atât timp cât munceşti la un birou,ai „păcătuit” cel puţin o dată lăsând firimituri în tastatură. O dată sau de două ori este de înţeles,dar când acest lucru devine un obicei,poate fi foarte stresant pentru colegi. În afară de faptul că mâncatul în faţa calculatorului nu este sănătos,îţi transformi locul de muncă într-o oază de resturi de alimente şi „parfumuri” de cantină. Şi cum majoritatea clădirilor de birouri nu au geamuri care se deschid şi oamenii au birourile apropiate,este posibil să te trezeşti cu niste priviri nu tocmai plăcute din partea colegilor. Te poţi trezi că mănânci în faţa clientuluiUnele companii le oferă angajaţilor spaţii special amenajate pentru ca aceştia să ia masa departe de biroul de lucru. Fie că este vorba de o cantină,de un restaurant sau pur şi simplu de un loc în afara spaţiului de lucru în care să-ţi savurezi pachetul de acasă,orice alternativă este mai bună de luat în seamă decât statul cu ochii în monitor cât timp mănânci. În caz contrar,te poţi trezi în faţa unor situaţii jenante,cum ar fi să-ţi apară un partener de afaceri sau un client la birou în timp ce te ştergi de maioneză. Şeful poate interpreta greşitPrimul lucru pe care îl faci atunci când ajungi la birou este să-ţi savurezi micul dejun? S-ar putea ca acest lucru să nu dea bine în faţa şefilor. Chiar dacă nu ai reuşit să-ţi iei micul dejun acasă,aşteaptă măcar jumătate de oră înainte să-ţi întinzi masa. Nu uita că ai venit la serviciu să munceşti. Cel mai indicat este să iei masa cu colegii. Prânzul devine astfel o metodă de socializare şi îţi mai iei gândul de la ceea ce te aşteaptă la birou.Îţi pui în pericol sănătateaUn studiu recent arată că oamenii mănâncă în timp ce scriu şi deseori intră tot felul de resturi de mâncare între taste. Cel mai interesant este însă că abia când se lipesc aceste resturi între ele şi compusul unei fraze devine imposibil,oamenii stau trei sferturi de oră să cureţe tastatura. Dacă eşti printre cei care se încadrează în această categorie,ar trebui să începi să-ţi schimbi stilul de viaţă. Iar atunci când mănânci la birou,nu arunca resturile în gunoi. Ar fi bine să le duci în gunoiul de la bucătărie sau de la baie.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg