Jocul vorbeşte în locul lui

Şi jocul copilului este un mod de comunicare. Priveşte-ţi cu atenţie micuţul şi poţi afla dacă este fericit sau, dimpotrivă, timid, neliniştit, speriat.

În ultimele decenii,psihologii au ajuns la concluzii uimitoare despre ceea ce exprimă jocul copiilor. Practic,comportamentul micuţilor pune în lumină stările lor de spirit,temerile,emoţiile,relaţiile cu părinţii,urmările unor evenimente traumatice.

Iată de ce orice mamă poate să-şi cunoască mai bine copilul,fiind atentă la felul în care acesta se joacă.

"Nu pot să spun ce simt"

Când copilul se plictiseşte repede de jucării,când nu se poate concentra mai mult de două-trei minute asupra unei activităţi,este clar că nu-şi poate exprima emoţiile,că are un „prea plin” pe care nu ştie să-l gestioneze.

Ce este de făcut?

În primul rând,nu trebuie să aibă în cameră un maldăr de jucării. Acestea pot fi depozitate şi scoase zilnic doar câteva. Aşa,copilul se va putea concentra asupra lor. În plus,fii tovarăşul lui de joacă,organizează-l,stabileşte reguli de joc. Poate se simte singur şi nu ştie să-ţi spună acest lucru.

"Nu mă simt în siguranţă!"

Dacă un copil aruncă jucăriile,se joacă agresiv,ţipă,îi loveşte pe ceilalţi,poate fi vorba despre o cantitate de agresivitate acumultă în momente de mare stres,care pot fi în primul rând evenimente de familie. Certurile,atmosfera austeră din familie ori apariţia unui frăţior – toate îl afectează.

În primul rând,detensionarea atmosferei din casă sau,cel puţin,izolarea copilului în momentele de conflict ale adulţilor. Apoi,mai multă atenţie din partea părinţilor (activităţi împreună,inclusiv sportive,care îl vor ajuta să-şi descarce neliniştile).

Joacă-te cu copilul !

În primii trei ani de viaţă,copilul are nevoie de mamă să-i fie tovarăş de joacă. Asta pentru că ea este persoana care îl linişteşte,îl face să se simtă sigur pe el,îi explică lumea înconjurătoare. Atenţie,deci! Mămicile ocupate trebuie să-şi găsească timp şi pentru... joacă.