Jocuri care-i folosesc o viaţă

1 46770 original jpg jpeg

Autocontrolul ajută pe oricine să poată face şi ceea ce nu-i face plăcere, ceea ce este bine pentru el şi pentru ceilalţi pe termen lung. Este o abilitate cu ajutorul căreia copilul tău va gândi înainte de a spune ceva şi îşi va ţine emoţiile şi impulsurile negative în frâu. Iată cum o poate învăţa!

Pe aceeaşi temă:

Trucuri ca să crească mare şi isteţ

Cum să ai un copil ordonat

Convinge-l să te ajute la treburile casei

Testează jocul câştigului dubluDacă celui mic îi place mult ciocolata,poţi încerca un truc ingenious de a-l învăţa să aibă răbdareşi să facă şi lucruri care nu-i plac. Atunci când îşi doreşte o ciocolăţică,propune-i un joc:va primi una pe loc sau,dacă va avea răbdare,va avea două mai târziu.Un psiholog al Universităţii din Stanford a făcut un experiment asemănător cu ajutorul unor copii de patru ani. După ce a spus copiilor în ce constă jocul,a ieşit din camera în care se aflau copiii. Unii dintre cei rămaşi au reuşit să-şi distragă atenţia jucându-se,cântând sau punându-şi mânuţele la ochi. Ei au înţeles că pot avea mai mult de câştigat dacă acceptă să se abţină şi să caute soluţii de a face plăcută sarcina care li s-a impus.

Copiii tind să reacţioneze violent la supărare,aruncând şi stricândjucării,mai repede decât să spună ce-i înfurie. Unii se pot simţivinovaţi după aceea,alţii pur şi simplu dau uitării ce s-a petrecut şite vor lăsa pe tine,ca mamă,să faci curat. Ceea ce poţi face dataviitoare este să-ţi asiguri copilul că

. Când ştii că urmează să arunce vreun lucru,poţi încerca una dintre aceste

:

-

. Pune-ila dispoziţie lipici,scotch,tot ce crezi că l-ar putea ajuta. Dacă nuva reuşi,explică-i faptul că acelaşi impact îl au loviturile saucuvintele lui urâte şi asupra oamenilor. Îi răneşte şi greu mai poatefi reparat răul făcut.

-opreşte-l şi spune-i că ştii ce simte şi că îi dai voie să-şi exprime supărarea,dar fără să strice vreo jucărie sau să dea în cineva,ci plângând,ţipând sau lovind o pernă

-cere-i să-ţi spună ce-l supără(aşa se va gândi mai bine la motivul furiei lui) şi spune-i să aştepte câteva minute să se liniştească,apoi să reacţioneze

Jucaţi-vă de-a atenţia

În timpul meselor luate în familie,se pot da adevărate lupte între copiii şi părinţii care se întrec să spună ce au făcut peste zi. Arta conversaţiei nu-i aşa uşor de deprins mai ales de cei mici. Mai presus de toţi,ei sunt aceia care simt nevoia să se facă auziţi şi uită că

ca a-ţi spune părerea. Aceste exerciţii îl pot ajuta să vadă beneficiile ascultării:

-

-propune-i să te asculte cu atenţie când îi ceri ceva,iar atunci când o faci,permite-i să facă două sau trei activităţi una după alta(„Nu uita să te încalţi şi să-ţi pui haina! Te aştept în maşină!”)

-citeşte-i scurte povestirişi cere-i să fie atent,iar a doua zi începeţi un joc în care fiecare să spună ce i-a plăcut şi ce nu

-faceţi

,apoi încercaţi să le imitaţi sau să vă aduceţi aminte ce aţi auzit



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg